Mitul sufletului-pereche s-a născut, cred, din nostalgia după unitatea primordială dintre bărbat și femeie, care era desăvârșită, totală, întrucât pe Dumnezeu îl respirau Adam și Eva în iubirea lor; necontenit.

După tragica despărțire de Dumnezeu, omul năzuiește cu toată ființa după acea unitate pierdută, dar nu mai este capabil să o realizeze pentru că nu mai poate iubi cu toată ființa lui, nu mai poate iubi continuu, permanent. Iubirea noastră e amestecată cu egoism, cu patimi, cu meschinării și e, prin urmare, tulbure, parțială.

Nu-l putem iubi pe celălalt din aceleași motive din care nu-L putem iubi pe Dumnezeu sau din cauză că starea păcătoasă în care ne aflăm ne depărtează de El, izvorul iubirii. Trebuie, prin urmare, refăcută întâi această legătură pentru a putea vedea în soțul tău cu adevărat sufletul-pereche.