Anca, orice om are habar de starea lui de pacatosenie, constiinta nu doarme! In sufletul fiecaruia se naste la un moment dat apasarea pacatelor, in viata fiecaruia se vede la un moment dat intristarea si dezbinarea pe care o aduce pacatul, e imposibil sa nu vezi. Si in momentul acela cand omul se gandeste catusi de putin la pacatele sale, ar trebui trebui sa se smereasca si sa mearga sa caute iertarea lui Dumnezeu si povatuirea Lui care vine prin Sfanta Biserica. Acesta este un prim pas spre smerenie!
Smerenia are si ea diferite grade, crestem si in smerenie. Smerenia nu este o virtute pe care o atingem doar la sfarsit. Unii pot dobandi smerenia de la inceput si prin aceasta cresc si in celelalte virtuti.
Fuga de noi insine inseamna a nesocoti glasul constiintei, a ignora starea noastra de pacat, a neglija starea noastra sufleteasca si a ne gandi doar la trup.
|