Întâlnirea a avut loc. Frăția Pius a primit, din partea Romei, spre semnare un scurt document doctrinal, al cărui conținut exact nu a fost revelat publicului. La rândul ei, Roma a recunoscut dreptul legitim ca actele Conciliului Vatican II să poată fi discutate în Biserică. Cele două părți par a fi angajate în mod ireversibil pe drumul reconcilierii. Frăția Pius înseamnă 4 episcopi, 516 preoți, mii de seminariști, călugări și măicuțe și cca un milion de credincioși cu intensă viață de credință și solidă ancorare în tradiția Bisericii. Dacă, așa cum este de prevăzut, se va ajunge la reluarea legăturii canonice a acestui grup dizident cu Biserica, ar înseamna încă o piatră mică, dar foarte prețioasă, montată în coroana triregnă a Papei, spre mai marea glorie a lui Dumnezeu.
|