Citesc si nu reusesc sa va inteleg. Voi nu va faceti semnul crucii? Cum sa fie crucea un simplu obiect?! Asta e credinta noastra ortodoxa? oare nu prin cruce a venit mantuire la toata lumea, asa cum cantam in fiecare duminica?
Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm Hristoase si Sfântă Învierea Ta o lăudăm si slăvim; că Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu știm, numele Tău numim. Veniți toți credincioșii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos; că iată a venit prin cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui; că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat.
Iata un articol interesant:
Referitor la cinstirea Sfintei Cruci printr-un Acatist în care se zice la finalul fiecărui condac și icos, ca unei persoane, “Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!” și la preamărirea ei în chip personificat ca o armă nebiruită și de daruri dătătoare, precum și ca un altar de jertfă al Arhiereului Hristos, încă de la început noi, creștinii, spunem că nu ne închinăm acesteia ca unui idol făcut din lemn, așa cum o făceau în Vechiul Testament iudeii când se închinau idolilor din lemn și de piatră făcuți de ei pe culmile deluroase ale Israelului, fapt pentru care au și fost pedepsiți, ci ne închinăm ei cu ea, ca unui Lemn de viață dătător. Ne închinăm, așadar, acesteia prin însăși ea (crucea, căci nu știm altfel să ne închinăm decât făcându-ne… semnul crucii) și prin ea lui Dumnezeu, care i-a dat o putere așa de mare încât, precum o zice și acatistul, izgonește diavolii, revarsă tămăduiri tuturor celor ce bolesc, luminează lumea și îngerii, dăruiește celor ce-și fac cinstitul semn darurile Sfântului Duh, aduce binecuvântarea lui Dumnezeu și sfințește sufletele. Cu ea toate se pecetluiesc și tot prin ea toate sunt pecetluite. Ea este pentru noi, ca și creștini, totul. Așadar, o avem cu noi pretutindeni: în biserici pe pereți pictată, în slujbe de credincioși însemnată, de preoți cu binecuvântare dată, în luptă cu vrăjmașii temută armă și lui Dumnezeu închinare ne-rușinată. Ea este, deci, mai mult decât un semn, sau un simplu lemn, ci este darul și puterea lui Dumnezeu; este de fapt pecetea lui Dumnezeu în noi. În ea Îl vedem ca-ntr-o icoană pe Hristos răstignit. Prin ea cu noi este Dumnezeu. Ea este cheia ușii Raiului cu care ne mântuim și prin care pe Hristos jertfit Îl preamărim.
Știu că mulți s-au smintit citind acest Acatist, crezând inițial că este vorba ori de o cădere în idolatrie, pentru că zic unii că ne închinăm obiectului sau semnului crucii în sine, ori că dăm dovadă de naivitate, pentru că îi atribuim Crucii însușiri omenești; dar îl avem pe Sfântul Serafim de Sarov ca model și îndemnător spre aceasta, fiindcă în pravila săptămânală a lui, el mereu citea Acatistul Sfintei Cruci în forma cum o regăsim și noi astăzi.
Îmi mai aduc aminte și de cuvintele unui stareț pe care le-am auzit de curând la o mânăstire la care am mers, cum amintea în predică cuvintele unui bătrân pentru cinstirea Sfintei Cruci și prețuirea Acatistului închinat ei. El spunea că așa cum la sfințirea unei biserici sfântul prestol (sfânta masă) este sfințită în mod personificat prin ștergerea, spălarea, ungerea și înveșmântarea ei de către arhiereu, asemenea unui copil, așa și Sfânta Cruce este cinstită printr-un Acatist în mod personificat, pentru că puterea pe care o are nu vine de la materia sau simbolul ei, ci a dobândit-o de la Hristos care S-a jertfit pe ea ca pe o sfântă masă. Astfel, puterea ei este de fapt a lui Hristos, și închinându-ne aceleia, ne închinăm de fapt Lui, pentru că nimeni nu-și face semnul crucii fără să ceară vreun folos oarecare, ori pentru că nădăjduiește în materia lemnului sau în mod masonic în puterea simbolului, ci ca să obțină ajutor, har, binecuvântare și sfințire de la Dumnezeu. Vorbirea este, deci, personificată în Acatist tocmai ca să ne dăm seama că Hristos este Cel care lucrează prin ea mântuirea noastră. Ce ar fi crucea fără Hristos răstignit pe ea?… Nici măcar armă împotriva diavolilor. Dar Hristos fără Cruce, ce fel de Hristos ar fi fost?… probabil așa cum îl așteptau iudeii pe Mesia să vină… Cu ea, însă, se pecetluiește, în numele lui Hristos, totul și toate (natura, închinarea și sufletul).
În această “Pecete” stă de fapt ascunsă o taină mare, pentru că prin pecetluire se realizează unirea deplină dintre om și Dumnezeu.
“Crucii Tale ne închinăm Stăpâne,
și Sfântă Învierea Ta slăvim”[1]
http://theologhia.wordpress.com/2010...sfintei-cruci/