Intr-un caz pur teoretic, o astfel de "analiza" poate fi pertinenta. In realitate, aceasta sclavie prin contract difera de la caz la caz. Astfel, se poate vorbi, in cazul ideal, despre situatii in care statul este format din totalitatea persoanelor si relatiilor dintre acestea ce au un element (statut) comun, cetatenia, statut dobandit prin nastere sau prin vointa, iar persoanele ce detin acest statut sunt obligate doar la respectarea legislatiei acelui stat. Se poate vorbi si despre o situatie... anormala, in care statul de mai sus devine in mod unilateral conducator si nu reprezentant al cetatenilor sai, devine o "entitate de sine" care are fata de cetatenii sai, nu raporturi de incluziune ci raporturi ierarhice, de la conducerea "nevinovata", pana la sclavia totalitara.

@suveranul, starea domniei tale este de inteles. Nu trebuie sa ai probleme psiho[logice] pentru a simti ca raporturile sociale din societatea actuala indica o lipsa de acceptare a actorilor sociali ce "respira" in raport cu notiunea de libertate. Aceste anomalii au fost insa prezente in toate formele de organizare sociala din toate timpurile. Din punct de vedere crestin, libertatea pe care omul trebuie sa o solicite este libertetea in raport cu actul mantuirii proprii. In raport cu incluziunea sociala este suficient respectul crestinului fata de oranduire si respectul oranduirii fata de crestin. Aici se poate divaga foarte mult si apar intrebari foarte... ispititoare: pana unde este respect si unde apare robia?, care este de fapt stapanirea cea de care trebuie sa ascult?, cum trebuie dimensionata actiunea crestinului atunci cand se incearca inrobirea sa de catre statul necrestin?, si multe altele!

Fata de societatea lumeasca, daca descopar ca nici un stat nu-mi satisface nevoile mele, pot alege varianta de a deveni apatrid. Aici intru pe un "teren informational" pe care nu-l cunosc, asa ca detalii nu pot sa dau. Totusi, de cateva ori, in momente de revolta interna asupra inechitatii sociale, mi-am pus intrebari legate de varianta renuntarii la un stat care nu ma reprezinta. In practica, raman adeptul credincios al invataturii crestine, prin care dau Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu, toate insa pana la un punct. Aceasta limita este una intima, individuala si deci nu poate fi reper pentru altii.

Imparatia libertatii, pentru noi, crestinii, este imparatia lui Iisus. Ea incepe aici pe pamant in chip simbiotic cu imparatiile lumesti si continua desavarsit si vesnic in ceruri, unde se va afla libertatea deplina. Daca omul se dezbraca de rautate poate intelege simbioza dintre Imparatia lui Hristos din inima crestinului si imparatiile lumii. Altfel se vor da retete sau se vor elabora teorii, care mai de care mai... umaniste, cu scopul de a asigura libertatea totala a omului aici pe pamant, dar toate vor sfarsi intr-o imposibilitatea de a se sustine. Aici pe pamant pare ca, acum mai mult ca altadata, libertatea pe care @suveranul o prezinta este doar o utopie. Este doar o utopie si nu o nebunie, fratilor! Nebunie este sa nu mai soliciti idealul, fie el si utopic!

Deci, @suveranul, respect pentru ca aveti dorinta de ideal! Trebuie doar atentie in definirea problemei de baza, rabdare in drumul de la expunere si pana la implementarea in societate si, la fel de important, ambitie tare spre a rezista tuturor loviturilor. Nebun a fost numit si Don Quijote, dar de catre cine oare? Inca o data, respect!