"Leapada gandurile pacatoase si nu le lasa sa umble si sa zaboveasca in inima ta. Caci zabovirea gandurilor patimase da viata patimilor si omoara mintea. Indata ce gandurile te ataca, de la cea dintai vedere a lor grabeste-te sa le imprastii cu sageata rugaciunii.
Iar daca staruie lovindu-ti si tulburandu-ti cugetarea, uneori retragandu-se, iar alteori navalind, sa stii ca sunt intarite de voia ta, ce le-a venit in intampinare. Ele tulbura si supara sufletul, avand drepturi asupra lui din pricina infrangerii pe care a suferit-o voia noastra libera.
Drept aceea trebuie sa le tintuim la stalp prin marturisire; caci biruite, gandurile rele fug. Precum cand apare lumina intunericul se imprastie, asa lumina marturisirii sterge gandurile patimilor, fiind si ele intuneric" (Teolipt al Filadelfiei, Despre ostenelile vietii calugaresti, Filocalia VII).
Parintele Staniloae, facand referire la cele de mai sus, precizeaza: "marturisind gandurile rele, le tintuim la stalp si le luam puterea, caci le facem de rusine, cum ne-am face noi insine daca le-am da salas in noi mai departe. De aceea, prin marturisire, ne detasam de ele. Lumina in care sunt puse prin marturisire le arata in uraciunea lor si le ia puterea ispititoare. A le tine in noi, inseamna a ne ascunde intr-un intuneric; a le marturisi, inseamna a voi sa fim deschisi si a nu mai ocroti in noi ganduri pe care, din rusine, le tinem ascunse".
|