Noi ce din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Rugămu-ne'ndurărilor,
Luceafărului mărilor.
Ascultă-a nostre plângeri,
Regină peste îngeri;
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Și pururea Fecioară,
Marie!
Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire.
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Și pururea fecioară,
Marie!
În toată literatura universală n-o să găsiți multe poeme mai frumoase, închinate Maicii Domnului, cu siguranță niciunul cu un conținut teologic atât de focalizat bisericesc și profund. E o dovadă în plus că Eminescu avea habar de felul cum se raportează ortodoxul la Maica Domnului și că nu era străin de Biserică, ba chiar dimpotrivă.
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi)
|