Uneori, prea mult entuziasm ne transforma in fiare. Credinta fara dragoste ne face frati cu cei ce vor sa ne distruga. Adevarul este ca aproape fiecare dintre noi am avut o perioada in viata cand eram exact asa cum zice fratele nostru si cand poate altii ne blamau si se intrebau cum de ne mai rabda Dumnezeu. Dar Dumnezeu are rabdare cu fiecare dintre noi si ne tot da semne sa ne indreptam, pana in ceasul al 12-lea. Daca ramanem indaradnici si nu ne mai inteleptim, este alegerea noastra, dar dreptul de a alege dintre bine si rau il avem practic cat traim pe aceasta lume.
Va voi spune doua intamplari similare petrecute in desurs de cateva saptamani. La sfarsitul lunii August, am mers cu familia prin Moldova si ca de obicei am ajuns si la Sihastria unde speram sa-l reintalnesc pe Parintele Ciprian. Din pacate tocmai plecase si se intorcea pe 4 Septembrie. Asteptand sa intru la un alt Parinte duhovnic, am cunoscut doua batrane (peste 80 de ani) care m-au intrebat daca am masina si daca nu vreau sa le duc si pe ele la Manastirea Petru Voda fiindca tocmai au aflat raspuns ca Parintele Iustin Parvu doar in acea zi mai poate primi si ca oricat ar fi de tarziu voiau sa ajunga acolo. Fara sa stau pe ganduri, am considerat ca asa a oranduit Dumnezeu sa ajung si eu la un astfel de om pe care nu oricand am ocazia sa intalnesc in viata, ne-am inghesuit cu totii in masina si am plecat intr-acolo. Pe drum, una dintre ele mai vorbareata, si-a deschis sufletul si ne-a povestit ce necaz o duce din manastire in manastire. Era vorba despre un cetatean care-i inselase baiatul de 25 de milioane, luandu-i niste palinca spre comercializare, dar pe care n-a platit-o si nici nu parea sa se grabeasca s-o faca fiindca intre timp daduse faliment. Acum ele umblau sa-l puna pe individ la blestem, sa plateasca ticalosul pentru fapta sa. Cred ca m-am aprins un pic, fiindca le-am luat destul de dur, spunandu-le ca nu le ajuta cu absolut nimic daca acel om isi rupe gatul, ba dimpotriva, nici banii nu si-i vor mai recupera, iar ele, la capatul unei vieti chinuite, se vor duce cu pacatul acela pe suflet si nimeni nu le va putea sterge ceea ce de buna-voie doresc sa faca. Mult mai intelept este sa se roage pentru sanatatea si sporul acelui om, pentru ca sa poata, cand va orandui Dumnezeu sa se achite de datorie. Cand au coborat din masina am descoperit in ele doua femei smerite care in sfarsit au inteles ceva de la viata.
In sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci, fara sa inteleg de ce, m-am fixat pe o barana noua in biserica noastra. Nu prea intelegeam de ce, dar mi se intampla adeseori sa am un sentiment de apropiere fata de cineva si abia mai tarziu inteleg de ce. Dupa terminarea Sfantei Liturghii, am mers s-o intreb pe batrana de unde este si daca n-are nevoie de vreun ajutor anume. Parea nedumerita, ba chiar pierduta, Ea avea o treaba speciala cu Parintele. Afland ca este dintr-o comuna mai indepartata (la vreo 20 km) m-am oferit s-o duc eu acasa, daca nu are nimic impotriva, N-a refuzat, dar simteam ca nu asta este ajutorul pe care trebuie sa-l dau acelei femei. Am asteptat pana la sfarsit cand i-a citit parintele de dezlegare, apoi am plecat. Discutia din masina nu se lega asa cum voiam eu si nu intelegeam ce vrea Dumnezeu de la mine cu acea femeie. Am oprit pe drum la casa mea de la tara, i-am pus intr-o ladita mai multe legume din care intelesesem ca nu are, dar nici asta nu parea s-o impresioneze. Abia cand am ajuns acasa a inceput sa mi deschida. La fel ca si celelalte doua batrane de la Sihastria, ea fusese la Parintele sa-l roage sa puna pe cineva la blestem fiindca ii furase de pe "prispa" cazanul de tuica (iar tuica asta, bat-o vina!!) Si iarasi m-am vazut nevoit sa reiau acelasi rationament ca la celelalte femei si intelegand de ce ma fixasem pe ea din timpul slujbei.
Eu cred ca tot miracolul credintei noastre sta in puterea rugaciunii domnesti: "...Faca-se voia Ta, precum in cer si pe pamant!... Si ne iarta noua, precum si noi iertam!..." Daca noi nu acceptam voia lui Dumnezeu ca lectii de smerenie si mantuire si daca nu iertam celor ce ne gresesc noua sau altora, cum am putea crede ca putem fi in armonie cu Dumnezeu si putem intra cu sufletul impacat in lumea celor... drepti?
Mai bine decat Dumnezeu nimeni nu stie sa indrepte si sa intelepteasca. Oricat ne-am razvrati noi impotriva semenilor nostri, nu numai ca nu rezolvam problema mantuirii lor, dar cu siguranta o ratam si pe a noastra.