[delia31]

5. Luca si Cleopa erau foarte preocupati de Hristos. Nu discutau despre altceva. Tot orasul si imprejurimile vuiau. Asa cum vuieste si forumul asta.
Si noi, aici pe forumul asta suntem preocupati. Suntem ca Luca si Cleopa, discutand aprins despre marele Personaj lipsa.
Dar se pare ca nu e suficient doar sa fim preocupati, sa dezbatem pe drumul de la Ierusalim, sa stim toate evenimentele, sa le analizam pe toate partile, sa stim exact cu precizie geometrica tot desfasuratorul, sa reconstituim de la a la z, cu ora exacta tot ce s-a intamplat, sa n-avem lacune in informatii.

De-a lungul acestui drum initiatic al intrebarilor, tuturor ni se alatura Hristos pe cale, la un moment dat fara sa ne dam bine seama, fara sa-L recunoastem. Vorbim despre ce i s-a intamplat, vorbim despre El la persoana a 3-a, avem un oarecare sentiment ca „arde in noi inima pe cale”, dar nu reusim sa ne desprindem de ipostaza lui istorica, nu reusim sa punem cap la cap ce s-a intamplat.

Evenimentul de la Emaus e providential si revelator. Nu s-a intamplat degeaba. Si nu s-a intamplat doar pt. Luca si Cleopa.
E o invitatie la a schimba ordinea prioritatilor in cautarea noastra. Nu pe Hristosul istoric din carti si documente trebuie sa-L cautam de acum cu ardoare (desi nu e de neglijat nici aspectul asta), ci pe Hristosul metaistoric. Nu doar cu ratiunea , ci si cu inima.

E o invitatie la a accepta ca dupa Inviere, Hristos cel rastignit si inviat nu se retrage in Cerul Lui inaccesibil, ci e cu noi pana la sfarsitul veacurilor, ca strabate metaistoric timpul doar ca in alt fel: in chip de paine, franta si oferita spre mancare. Ca de acum ni se infatiseaza prin Duhul Sfant altfel.
Frangerea painii la Emaus si disparitia Lui imediata sunt modul prin care El ne arata cum ne poate deveni accesibil. S-a terminat era Hristosului istoric. Incepe era liturgica, in care El e cu noi pana la sfarsitul veacurilor. Nu doar la sfarsit avem sa ne intalnim cu El !

Hristos ni se alatura pe drum, merge pe-aproape, totul e sa-i simtim caldura. Ucenicii i-o simtisera in inima, fara sa priceapa cu mintea.
La fel face si cu fiecare din noi. Merge alaturi de noi pana in apropierea Emaus-ului inimii.
Se va face ca are treaba mai departe, rastimp in care, daca chiar suntem preocupati de El, il vom ruga staruitor sa nu plece de la noi, sa ramana la noi.

De ne multumim doar sa stim cu lux de amanunte si detalii totul DESPRE EL, dar nu Il vrem pe El-Cuvantul cu noi la masa, vom ramane in continuare cu ochii tinuti sa nu-l recunoastem, iar EL va pleca mai departe. De vom vorbi in continuare despre El la persoana a 3-a ca si cum El nu e prin preajma, de nu staruim in rugaciune sa ramana la noi, isi va vedea intristat de drum iar noi nu vom sti ce am ratat.

De staruim sa-L tinem la noi, "se va lasa induplecat" si va ramane la noi si va cina cu noi si doar in frangerea painii ne va lua solzii de pe ochii.

urmeaza partea 6