Postarea acesta mi-a amintit de o întâmplare destul de recentă (la începutul lui iulie). Eram foarte ocupată, primisem mult de lucru de la biserică unde era ultima săptămână înainte de sfinţire. Aproape că nu aveam timp să mănânc (nu-i vorbă că nici de mâncare nu se prea găsea prin casă-mai erau câteva zile până la pensie).
O prietenă m-a rugat foarte insistent să-i fac o dulamă unui călugăr. Nu am putut să o refuz. M-am gândit că nu voi dormi o noapte şi o voi face.
Dar cum socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de acasă iată că vine bietul călugăr şi mă roagă să-i fac pe lângă dulamă şi o reverendă şi să-i repar o dulamă şi o reverendă. Nu ştiu de ce dar am acceptat. Mi-a lăsat la plecare o sacoşă cu un litru de ulei, unul de orez, un pachet de cafea, o pungă cu zahăr. una de grău pentru colivă şi o icoană cu Maica Domnului Prodomiţa. Când am realizat cât mi-am luat de lucru am fost tare supărată pe mine, pe călugăr şi mai ales pe acea prietenă.
Nu numai că hainele parcă s-au lucrat singure dar alimentele aduse parcă sporeau şi m-au ţinut mult, mult de tot. Uleiul mai ales puneam şi în două candele şi la mâncare şi nu se mai termina.
Călugărul nu ştie despre această întâmplare şi nici prietena, căci este o constatare pe care am făcut-o mult mai târziu.