|
În prealabil postat de 2io
Citat:
|
În prealabil postat de Saurian
Apropo de acest topic am gasit cel mai bun raspuns la mitropolitul Antonie. Cel mai bune rugaciuni sunt cele din inima. Dar sunt momente cand inima ti-e seaca, cand nu mai simti nimic si te simti impietrit si atunci e de folos citirea rugaciunilor din carti.
|
Mai jos am extras din Patericul Mirenilor si din Patericul Egiptean, asa cum le prezinta Danion Vasile:
După ce a terminat de spovedit un credincios, părintele Ioan l-a întrebat:
- Tu, când te rogi lui Dumnezeu, Îl minti?
- Cum să Îl mint, părinte?
- În timpul Sfintei Liturghii, de exemplu, când se cântă Heruvicul: "Noi care pe heruvimi cu taină închipuim", mintea ta e la rugăciune sau participi la slujbă doar cu gura? Îti silesti mintea să fie atentă la rugăciune? Sau când se cântă: "Pe Tine Te lăudăm", Îl lauzi în inima ta pe Dumnezeu?
- Părinte, slujba este prea lungă, nu pot fi atent la toată. Cât pot, stau atent, cât nu, îmi las mintea să alerge. Când se cântă "Apărătoare Doamnă", cânt si eu cu ceilalti. Dar nu îi aduc Maicii Domnului multumiri pentru biruintă. Care biruintă? Care multumiri? Repet si eu, asta e tot ce pot să fac.
- Rău faci. Trebuie să încerci să întelegi ceea ce cânti. Unde nu îti e clar, întrebă-i pe altii. Dacă nu te pot lămuri nici aceia, atunci vino la mine.
- Dar parcă am citit că important este să rostesc rugăciunea, chiar dacă nu înteleg ce spun.
- Nu, este mai important să rostesti rugăciunea decât să nu o rostesti. Dar este mai important să încerci să întelegi ce rostesti. Papagalii nu se mântuiesc, nimeni nu se mântuieste repetând în mod mecanic rugăciuni. Rugăciunea trebuie făcută cu convingere, cu credintă. Si ce credintă poti avea când nu întelegi ce spui? Omul nu e un magnetofon care repetă rugăciuni, omul este o fiintă pe care rugăciunea îl uneste cu Dumnezeu. Numai aceasta este rugăciune.
Un frate s-a dus la unul din bătrâni în lavra lui Suca, deasupra Ierihonului, si i-a zis: "Cum trăiesti, părinte?". Răspuns-a lui bătrânul: "Rău". Zis-a lui fratele: "Pentru ce trăiesti rău, părinte?". Iar bătrânul i-a zis: "Iată, am treizeci de ani de când stau înaintea lui Dumnezeu în toate zilele rugându-mă, si în rugăciunea mea uneori mă blestem pe mine zicând către Dumnezeu: să nu Te milostivesti spre toti cei ce fac fărădelegea. Si: blestemati sunt cei ce se abat de la poruncile Tale, de la care eu pururea mă abat, si fărădelegea o lucrez. Alteori către Dumnezeu iarăsi zic: vei pierde pe toti cei ce grăiesc minciuna, si eu în fiecare zi grăiesc minciuna si în inima mea, cugetând rele, zic către Dumnezeu că cugetarea inimii mele înaintea Ta este pururea. Si neavând post câtusi de putin, zic: genunchii mei au slăbit de post. Si iarăsi, dacă am pomenire de rău asupra fratelui meu, zic către Dumnezeu: iartă-ne nouă precum si noi iertăm [gresitilor nostri]...! Si toată grija având la a mânca pâinea mea, zic: am uitat a mânca pâinea mea. Si dormind până dimineata, cânt ziua: la miezul noptii m-am sculat ca să mă mărturisesc Tie. Neavând umilintă câtusi de putin, zic: ostenit-am întru suspinul meu, sau: făcutu-s-au lacrimile mele mie pâine ziua si noaptea. Si cu totul fiind plin de mândrie si de odihnă trupească, mă batjocoresc pe mine si cânt: vezi smerenia mea si osteneala mea si lasă toate păcatele mele! Negătit fiind, zic: gata este inima mea, Dumnezeule! Pe scurt deci toată pravila si rugăciunea mea mi se face mie spre mustrare si rusine".
Zis-a fratele: "Eu socotesc, părinte, că acestea le-a făcut David pentru sine". Iar bătrânul, suspinând, a zis: "Ce zici, frate? De nu vom păzi cele ce cântăm înaintea lui Dumnezeu, la pierzare vom merge". |