Inițial a fost o idee în care au crezut sumerienii, un mit conform căruia viața ar fi apărut în apă, după care speciile ar fi evoluat din una în alta… Atâta îi ducea pe ei mintea, bazându-se pe închipuiri și nu pe dovezi.
Acest mit îl regăsim în hinduism, dar și în Grecia antică, care a transmis lumii apusene "virusul" evoluției sub formă de idee filozofică. Așa se face că bunicul lui Charles Darwin, filozoful Erasmus Darwin, i-a transmis acestuia ideea de evoluție în sensul mai sus-arătat, idee pe care nepotul a preluat-o entuziasmat și a azvîrlit-o în căruța stiinței epocii. Luând-o ca pe o ipoteză de lucru (în realitate, o idee preconcepută, neverificabilă din punct de vedere științific), care curând avea să devină noua religie a "oamenilor de știință" = credința în zeul hazard care "veghează" din negura imaginarelor miliarde de ani ca din nimicul de la început să apară forme simple de viață, cu progresul înscris în gene, tinzând să devină forme superioare, pentru ca apoi oamenii de știință de la celălalt capăt al cărării evoluției, să aibă ce observa, stând la pîndă cu instrumente și aparate ultramoderne, dar și bine îndoctrinați cu teorii materialist-științifice (tot marxism, dar mai subtil și cu o terminologie diferită, încât să pară cu totul altceva) pentru a surprinde momentul saltului dintr-o specie în alta.
Și ca să fie tacâmul complet, mai apăru și avocatul și "geologul" amator, Charles Lyell, care trînti niște ere geologice ca să pară plauzibilă "teoria" evoluției și să le închidă gura celor care ar cere dovezi palpabile.
Și uite așa începură să apară cohorte întregi de atei credincioși în evoluție și în idolul hazard. Ei chiar nu și-au dat seama că cineva a încercat (și din păcate a și reușit cu unii) să-și bată joc de ființa umană, să-i diminueze valoarea, să reducă persoana umană la un simplu individ al unei specii printre alte aspecii? Dar toate acestea aveau un scop. Se stie că e mult mai ușor să manevrezi pe cineva care nu își cunoaște nici valoarea sa ca om, nici responsabilitatea care rezultă tocmai din această valoare...
Ca să nu mai vorbim că această așa-zisă "teorie" (care pe parcurs s-a transformat într'o ideologie), a fost foarte pe placul unora ca Marx, Engels, Lenin, Stalin, Hitler* ..., devenind o armă foarte eficace în sistemele totalitare, trecute și viitoare; o ideologie care nu are nimic în comun cu știința.
[*de ex.:"De la Darwin la Hitler" - de dr. R. Weikart, apoi ar fi chiar discursurile lui Hitler]
Dacă unii oameni au ajuns să creadă că omul s-ar trage din animale, avînd ca "strămoș" comun o formă simplă de viață, care la rându-i ar avea ca "strămoș" nimicul supus "legii" întîmplării, atunci mă întreb ce s-a întîmplat cu rațiunea de care se face atâta caz ? Să fi suferit vreo mutație, ori vreun salt înapoi pe "scara evoluției" ?
************************************************** **********************************
Sper ca nu am încalcat vreo regula reluând aceasta interventie a mea (cu mici modificari de exprimare) de aici:
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...t=9865&page=41