Odată stăteam de vorbă cu părintele Rafail despre aceasta, și el a zis: „Sfinții Părinți, când numeau pe cineva eretic, o făceau în Duhul Sfânt, adică vedeau cu duhul că este eretic, dar noi o facem după mintea noastră. După cărțile citite, din răutate. De aceea ei zideau, dar noi ucidem“.
Noi îi lepădăm de la inima noastră, dar încă nu-i vremea. Și sfinții au căzut în erezii. Unii pentru simplitate, alții pentru rătăcire, dar s-au întors, pentru că Dumnezeu este pu ternic. Toate se fac cu sfat, cu dragoste. Să nu-i lăsam în ispită. Da, există erezie, să mă iertați, dar omul, când spune ceva, nu poți să-l declari îndată eretic. Dacă aș merge în biserică și i-aș lua la bani mărunți pe fiecare, iertați-mă, dar nouă din zece sunt eretici. Nu numai dintre oamenii simpli, dar și dintre clerici, pentru că dogmele noastre sunt cheaguri ale vieții duhovnicești. Înțelegeți? Sunt materializări ale Duhului. Și, pentru ca să trăiești dogmele așa cum sunt ele, trebuie să fii pe înălțimea părinților care le-au formulat, pe înălțimea Duhului care a insuflat dogmele. Noi suntem niște puturoși și ne pare că mărturisim drept credința. […] Pocăință nu avem, smerenie nu avem, cu dragostea nici nu înțelegem despre ce-i vorba, în schimb la teologie ne învârtim prin Treime, Biserică și ni se pare că toate le știm. Ne rătăcim!
|