Citat:
În prealabil postat de Mihailc
dar nici nu-mi pot imagina că, pentru a se autoigieniza, trebuie numaidecât să se transforme într-o sectă exclusivistă, să nu mai acorde Sfintele Taine decât unor persoane selectate pe criterii arbitrare, neecleziale.
|
Îmi cer iertare, dar Biserica a fost întotdeauna o "sectă" exclusivistă, iar criteriile exclusivismului țineau seama de relația credinciosului cu Dumnezeu, cu semenii, de trăirea sau nu după Duhul lui Dumnezeu. La Sfintele Mistere se participă după credință și după viață. Nu ai credință și viață corespunzătoare, nu prea ai ce căuta la Sfintele Mistere. Eventual poți să îți petreci timpul într-un mod folositor pentru a face pocăință, pentru a studia scriptura și cărțile sfinților și ale autorităților din Biserică de-a lungul timpului, pentru a gândi în mod serios la problematica mântuirii, a păcatului, a raportului cu Dumnezeu, pentru introspecție, etc. Nu uitați că în timpul sfintei liturghii există momentul când preoții ies în fața credincioșilor cu sfintele daruri și spun "Sfintele, sfinților!!", deci vedeți care sunt criteriile ecleziale de participare la Sfântul Mister Euharistic: sfințenia vieții și a credinței. Evident, după cum știți, asta nu înseamnă nicidecum că toți ar trebui să fie ca sfântul Siluan Athonitul sau alți sfinți, ci că trebuie într-adevăr să aibă o viață pusă deoparte pentru Dumnezeu, dăruită lui Dumnezeu, în lepădarea de sine pentru Dumnezeu și pentru Iisus Hristos.