Numai cand reusim sa gustam frumusetea si libertatea in Dumnezeu,
ni se deschid ochii sufletului si vedem clar ca toate cele lumesti sunt in natura suferintei.
Pana atunci, aceasta suferinta poate fi doar rationata din cele vazute.
Imediat avem realizarea spontanta a renuntarii,
adica sufletul se indeparteaza de la sine de cele cei provoaca suferinta si se lipeste cu mare caldura de Dumnezeu.
Mica credinta se aprinde, devenind o flacara mare care arde cu putere.
|