Cred ca numai florinna01 este in masura sa ma aprobe sau sa ma acuze ca nu i-as fi dat un sfat cu toata responsabilitatea. Iar daca se enerveaza putin pe mine, dar iese din aceasta stare, mi-am atins scopul. Autoculpabilizarea este indicata si de parintele Arsenie Boca. El recomanda ca atunci cand dam de un necaz sa spunem: ,,Asa-mi trebuie!"

Sper sa nu se supere pe mine ca am avertizat-o sa se fereasca de mandrie. Un om mandru crede ca necazurile sunt cai de mantuire bune doar pentru altii! Aceste lucruri sunt cam dure ce e drept, dar le-am aflat de la un duhovnic in varsta intr-un moment cand experimentam ,,cu succes'' depresia. Daca privim duhovniceste atat bucuriile cat si necazurile, atunci duhul rau al deznadejdii nu ne mai viziteaza. Prin necazuri, Dumnezeu ne atrage spre viata duhovniceasca autentica. De aceea, daca avem forta interioara de a-i multumi lui Dumnezeu si pentru necazuri, il lovim intre coarne pe diavolul deznadejdii. Iar Dumnezeu ne arata Calea, Adevarul si Viata. Exista multi oameni care-I multumesc lui Dumnezeu ca au avut necazuri mari. S-au agatat cu disperare de mila lui Dumnezeu si au reusit sa obtina ajutor, sa-si sfinteasca sufletele, iar unii chiar si trupurile.

Sfantul Nectarie, care in copilarie se numea Anastasis, a trecut printr-un moment dramatic. Iata relatarea:

[SIZE=4] Scrisoarea micului Anastasis[/SIZE]

[SIZE=5]D[/SIZE]omnul Temistocle vindea tablouri, rame si maruntisuri în pravalioara lui din Constantinopol. Tinea mult la familia lui si se chinuia sa-si vânda "nimicurile" pentru ca sa umple cinci guri flamînde. Deschidea dis-de-dimineata, îsi facea semnul crucii privind spre biserica Sfînta Sofia, atîrna ramele în cuiele ce se gaseau pe peretii din afara, lînga usa magazinasului, stergea praful ce se aseza din gros pe picturi - pravalioara se gasea pe o straduta strîmta, nepietruita - si asa îsi astepta clientii. Domnul Temistocle era un om bun, care simtea durerea celuilalt. Cînd intra vreun scolarel sa ia o bomboana, gîndea în sinea lui: "Saracutul, este galben ca ceara. Cine stie ce manînca". Cunostea bine faţa saraciei, dupa cum cunostea si sufletul omului, cu bunele si cu relele lui. Dintre toti copilasii de prin vecini, cel mai mult tinea la un baietel dulce si cuviincios pe nume Anastasis, care traia singur singurel într-o camaruta peste drum de casa lui. Saracutul, cu noaptea în cap pleca si cu noaptea în cap se întorcea. Dupa fata-i trasa si dupa hainutele si ghetutele lui rupte se putea usor vedea ca abia daca avea ce mînca.
Într-o dimineata de iarna, domnul Temistocle se îndrepta spre pravalioara lui. Era frig si zloata si mergea strîngîndu-si pe el paltonul, cînd îl vede pe micul Anastasis că se apropie pe trotuarul celalalt.
- Unde te duci, Anastasis? Ai alt drum astazi? Nu te duci la lucru? Baietelule, o sa racesti. Nu esti îmbracat gros.
- Ma duc la posta sa duc niste scrisori.
- Da-mi-le mie. Trec eu acum pe la posta. Hai, fugi înapoi la lucru, ca o sa racesti afara.
- Va multumesc mult, domnule, spuse micutul dîrdîind de frig.
Ce i-a venit domnului Temistocle, ca s-a uitat pentru cine sunt scrisorile. Una era pentru un negustor, alta pentru o fabrica de tutun, a treia era... "CATRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN CER". S-a oprit locului si a început sa zîmbeasca.
- Saracul baietel! Ia sa vad ce cere... A deschis scrisoarea si a citit:
Hristoase al meu,
Hainele mi s-au rupt, pantofii mi s-au stricat si mi-e frig. Din ce-mi da stapînul nu-mi ajunge nici de mîncare. N-am reusit sa trimit aproape nimic mamei mele, care este saraca. Ce sa ma fac acum? Cum ies eu din iarna, Doamne? Ajuta-ma! Ma închin Tie. Robul Tau, Anastasis.
- Comoara scumpa, spuse domnul Temistocle si a plecat spre casa. A pregatit un pachet cu haine calduroase de iarna - flanelute, un palton, pantofi, sosete de-ale copiilor lui - si s-a dus apoi la posta.
Peste doua zile l-a si vazut îmbracat în haine calduroase. Îi veneau numai bine. Ochii copilului straluceau de bucurie. Ba luase pe chip si o adiere de lumina tainica, caci cine poate sti cîte nu si-au spus seara la rugaciune Domnul si micutul Sau rob...
Domnul Temistocle s-a bucurat mult sa-l vada fericit pe acel baietel, dar nu avea cum sa-i treaca atunci prin gînd ca Anastasis va ajunge cîndva Sfîntul Nectarie facatorul de minuni... De unde sa fi putut banui?...