-Părinte, mereu sunt înştiinţată de suferinţa celor din familia mea. Se vor termina vreodată necazurile lor?
-Fă răbdare, sora mea, şi nu-ti pierde nădejdea în Dumnezeu. Din toate încercările prin care am auzit că trece familia voastră, am înţeles că Dumnezeu vă iubeşte şi îngăduie toate necazurile acestea pentru o deplină curăţire duhovnicească a familiei. Dacă privim cu ochi lumeşti încercările familiei tale, apăreţi ca nişte oameni nefericiţi. însă de le vom privi duhovniceşte,sunteţi fericiţi, iar în cealaltă viată vă vor invidia toţi ceicare s-au considerat fericiţi în viaţa aceasta. în felul acestase nevoiesc şi părinţii tăi, deoarece nu cunosc sau nu înţeleg să se nevoiască duhovniceşte cu mărime de suflet. Cu toate acestea, în încercările familiei tale, precum şi ale altor familii se ascunde o taină, deşi se face atât de multă rugăciune. "Cine a cunoscut judecăţile iui Dumnezeu?" Dumnezeu să-şi întindă dreapta Sa şi să pună capăt încercărilor.
-Părinte, nu se poate ca oamenii să-şi revină în altfel şi nu prin încercări?
-Mai înainte ca Dumnezeu să îngăduie o încercare, a căutat să-i îndrepte cu blândeţe, dar aceia nu au înţeles şi de aceea El a îngăduit ispitirea. Vedeţi, când un copil este sucit, la început tatăl său îl ia cu binişorul, îi face toate mofturile, dar văzând că nu se schimbă, atunci se poartă cu asprime faţă de el, ca să se îndrepte. Tot astfel şi Dumnezeu, adeseori, atunci când cineva nu înţelege de bună voie, îi dă o încercareca să-şi revină. Dacă nu ar fi existat puţină durere, boli,etc, oamenii ar fi devenit fiare, nu s-ar fi apropia deloc de Dumnezeu.
Viaţa aceasta este mincinoasă şi scurtă; şi puţini sunt anii ei. Şi bine că sunt puţini, căci repede vor treceamărăciunile, care ca nişte medicamentea m a r e ne vindecăsufletele noastre. Vezi, medicii le dau sărmanilor bolnavicare suferă medicamente amare deoarece se vor însănătoşi cu amarul, nu cu dulcele. Vreau să spun că, precum sănătatea se dobândeşte prin amar, tot astfel şi mântuirea sufletului tot din amar iese.
Omul care nu trece prin încercări, care nu vrea să-l doară nimic şi să sufere ceva, care nu vrea să fie mâhnit sau să i se facă vreo observaţie, ci vrea să trăiască bine, este în afara realităţii duhovniceşti. [COLOR=#0000ff]"Tre-cut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos pe noi la odihnă[/COLOR]', spune psalmistul.
Vezi că şi Maica Domnului şi Sfinţii au suferit, de aceea trebuie ca şi noi să suferim, mai ales că mergem pe acelaşi drum pe care au mers şi ei. Cu deosebirea că noi, atunci când suferim puţin în această viată, ne plătim datoriile şi ne mântuim. Dar şi Hristos a petrecut cu durere pe pământ. A coborât din cer, S-a întrupat, a pătimit şi a fost răstignit. Iar creştinul îşi dă seama că l-a cercetat Hristos, atunci când suferă durere.
Atunci când îl cercetează durerea pe om înseamnă că îl vizitează Hristos. în timp ce, atunci când omul nu trece prin nici o încercare, este ca şi cum l-ar părăsi Dumnezeu, nici nu plăteşte datoriile, nici nu depune. Vorbesc desigur despre cel care nu vrea reaua pătimire pentru dragostea Iui Hristos, care îşi spune în sinea sa: Sunt sănătos, am poftă de mâncare, mănânc bine, o duc foarte bine, sunt liniştit, etc..." şi nu spune nici măcar un "Slavă Ţie, Dumnezeule". Cel puţin dacă ar cunoaşte că toate aceste binecuvântări sunt ale lui Dumnezeu, oarecum s-ar aranja situaţia. Să spună: Meritam toate acestea, dar fiindcă sunt neputincios, deaceea Dumnezeu mi le-a rânduit pe toate". În viaţa Sfântului Ambrozie se spune că odată Sfântul a fost găzduit de un oarecare bogat. Iar Sfântul văzând bogăţiile nemăsurate ale aceluia l-a întrebat dacă a fost încercatv reodată de vreo mâhnire. Nu, niciodată, i-a răspuns acela. Ci bogăţiile mele mereu se înmulţesc, ogoarele îmi rodesc. Nu am simţit niciodată durere şi nici vreo boală nu m-acercetat". Atunci Sfântul a lăcrimat şi a spus însoţitorilor săi: "Pregătiţi trăsurile ca să plecăm repede de aici,pentru că pe acesta nu l-a cercetat Dumnezeu. Şi deîndată ce a ieşit în drum, casa bogatului s-a scufundat.Traiul bun al aceluia dovedea că Dumnezeu l-a părăsit.

-Părinte, de ce astăzi lumea suferă atât de mult?
-Din pricină că Dumnezeu o iubeşte. Tu, ca monahie, te scoli dimineaţa, îţi faci canonul, rosteşti rugăciunea lui Iisus, faci metanii, etc. însă pentru mireni greutăţile prin care trec sunt canonul lor; şi prinele se curăţesc. Iar acestea le pricinuiesc un bine mai mare decât traiul bun lumesc, care nu îi ajută nici să se apropie de Dumnezeu, nici să dobândească răsplată cerească. De aceea trebuie să le primească ca pe nişte daruri ale lui Dumnezeu.
Bunul Dumnezeu, ca un Părinte bun, prin încercările pecare le îngăduie îşi educă copiii Săi din dragoste, din bunătatea Sa dumnezeiască, iar nu din răutate sau dindreptate lumească, juridică, pentru că vrea ca aceia să se întoarcă la el. Adică Dumnezeu, vrând să mântuiască făpturile Sale şi ca ele să moştenească împărăţia Lui cea cerească, îngăduie încercările pentru ca omul să se lupte, să se nevoiască şi să dea examene la răbdarea în dureri, astfel încât să nu poată diavolul să-I spună: "Cum îl răsplăteşti pe acesta, sau cum îl mântuieşti de vreme ce nu s-a ostenit?". Pe Dumnezeu nu-L interesează viaţa aceasta, ci cealaltă. El se îngrijeşte de noi mai întâi pentru cealaltă viaţă şi apoi pentru aceasta.
Părinte, dar de ce Dumnezeu unor oameni le dă multe încercări, în timp ce altora nu le dă deloc?
Ce spune [COLOR=#0000ff]Sfânta Scriptură[/COLOR]? "Domnul ceartă pe cel pe care-l iubeşte". Un tată, de pildă, are opt copii. Cinci dintre ei stau lângă tatăl lor, iar trei pleacă de acasă şinici nu se mai gândesc la el. Dacă cei care stau lângă el fac vreo neorânduială, tatăl lor îi trage puţin de urechi, sau le dă vreo pălmuţă, iar dacă sunt cuminţi,îi mângâie şi le dă o ciocolată. în timp ce aceia caresunt departe, nu primesc nici mângâiere, nici palmă.Tot astfel face şi Dumnezeu. Oamenilor care sunt lângă El şi celor care au intenţie bună, dacă greşesc puţin, le dă câte o pălmuţă şi astfel îşi achită datoria.
Sau dacă le dă mai multe, mai şi depun în casieria cerească. Iar celor care sunt departe de Dumnezeu le dă ani îndelungaţi pentru a se pocăi. De aceea vedem pe unii mireni că săvârşesc păcate grave şi cu toate acestea au bunuri materiale din belşug şi trăiesc mulţi ani, fără sătreacă prin încercări. Şi aceasta se face din iconomia lui Dumnezeu, pentru a se pocăi. Iar dacă nu se vor pocăi, în cealaltă viaţă vor fi fără de răspuns.
Va urma