[ory]

Am auzit adesea sintagma : " da' el/ea nu m-a vazut cum sunt atunci cand m-a luat ....? ! "
Nu, oameni buni, nu te-a vazut, sau a vazut doar o parte din tine, asa cum a vazut doar o parte din el insusi ca erati prea tineri si nu avea cum sa vada mai mult. S-apoi, a vazut doar partea dezvoltata pentru acea varsta, insa oamenii " cresc " permanent, evolueaza, se formeaza permanent, caracter, spirit si trup. Nu putem ramane in stadiul initial al casatoriei, ar fi trist sa ramanem astfel.
Asadar, daca unul dintre parteneri nu creste/evolueaza, atunci inseamna ca ramane in urma si este posibil sa nu mai prezinte interes, nu doar ca nu este nevoie sa ramana aceiasi ( cum a fost luat(a), ci trebuie chiar sa se modeleze si mai mult, sa invete de la viata mult mai multe lucruri pentru o administrare eficienta a relatiei, atat din punct de vedere spiritual, cat si fizic. Intelepciunea vine cu timpul si se modeleaza permanent. Nu putem fi indiferenti, pasivi la dezvoltarea noastra ca oameni si ca familisti, nu trebuie sa ramanem la stadiul initial si infantil, pana la urma, ci trebuie sa ne formam atat cat sa echilibram trasaturile vasrtei, relatiei, dar si vietii cotidiene.
Femeia nu trebuie sa fie delasatoare asupra greutatii ei corporale, sa puna kilogramele in nestire ca, " doar este casatorita ", si barbatul, de asemenea. Aspectul placut conteaza, chiar daca ne prefacem ca nu, mirosul placut conteaza, chiar daca cel de langa noi " s-a invechit ", intelegerea si comunicarea dintre parteneri conteaza, dar si libertatea . Casatoria este o conventie de vietuire in doi, nu o obligatie si nici o penitenta . Trebuie sa lasam spatiu intim celuilalt, pentru ca el este un individ ce trebuie sa-si manifeste viata intr-o oarecare libertate de gandire si reactie, caci liber s-a nascut. Respectul intre oameni si intre parteneri, se castiga nu se impune, asa si iubirea...aceste trasaturi trebuie intretinute, nu lasate de izbeliste, odata dobandite intr-un timp relativ. Totul este relativ, iar viata este o continua lupta a rationamentelor, mai ales in pozitia noastra superioara de oameni.
Implinirea, satisfactia....stabilitatea trebuie sa fie o stare reciproca, desi nu poate sa se manifeste in mod identic la barbat si la femeie. Deci, inainte de toate, trebuie sa fim constienti ca suntem diferiti, barbatul are structura lui, iar femeia pe a ei, nu putem cere/impune celuilalt sa gandeasca si sa simta ca noi, trebuie sa apelam la empatie pentru a intelege lucrurile si sa actionam ca atare.
Sentimentul de implinire joaca un rol important in relatia de cuplu, desi el nu poate fi pe deplin realizat, caci nu suntem perfecti si, aproape inevitabil va aparea si dorinta de " altceva ", oricat de nesemnificativ ar fi acest altceva.
Adesea femeia se plange ca sotul " nu-i permite sa fie curata in post ", sau femeile ajunse la menopausa se plang ca sotul " inca mai trage de ele ", iar acestea nu mai vor sa auda de sex. Pai, femeia este egoista in acest sens...daca ea " nu simte " nimic, trebuie nici barbatul sa nu simta, altfel este " pervers si nesimtit " ?. Pai, la 50 de ani barbatul este, se simte in floarea varstei si are porniri sexuale destul de bine dezvoltate...ce sa faca, daca femeia deja simte nevoia de retragere totala ? Este, cu adevarat, o dilema ! Bine-nteles, si barbatul este egoist in anumite priviinte.
Sunt multe lucruri si realitati care duc la infidelitate...iar un topic deschis pe un forum devine o tendinta de exprimare mult prea formala asupra situatiei reale a vietii de cuplu.