Era odată un tibetan care plecase de unul singur spre o mânăstire ridicată în vârf de munte. Pe drum l-a prins o ploaie cu fulgere și tunete. Omul a găsit un han unde să se adăpostească abia după ce s-a lăsat întunericul. A schimbat câteva vorbe cu stăpânul locului, a mâncat ceva și s-a dus la culcare. Dar nici nu s-a luminat bine de ziuă și călătorul era gata de plecare.
Hangiul s-a uitat pe fereastră, a văzut cum toarnă cu găleata și a spus: „Unde te duci, omule, pe vremea asta? E prăpăd, n-o să apuci să ajungi nici până la următorul han, darămite sus pe munte!“
Drumețul a deschis ușa și i-a răspuns din prag: „Nu-ți face griji. Sufletul meu a ajuns demult acolo, așa că picioarelor mele le este ușor să-l urmeze.“
Atunci când îți dorești ceva cu sufletul, dorința e ca și împlinită, nu trebuie decât s-o urmezi.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|