"Toata ispita e ingaduita de Dumnezeu ca o doctorie spre tamaduirea sufletului celui bolnav. Prin ea daruieste iertare de pacatele de mai inainte si de cele de fata si o piedica pentru cele viitoare.
Dar pentru aceasta, nu are lauda nici diavolul, nici cel ce ispiteste, nici cel ispitit. Fiindca diavolul este vrednic de ura ca un raufacator; caci nu face aceasta din purtare de grija. Iar cel ce ispiteste e vrednic de mila celui ispitit, pentru ca nu face din dragoste, ci fiindca rade diavolul de el si-l munceste. Iar cel ispitit rabda necazurile pentru greselile sale si nu pentru altcineva, ca sa aiba lauda. Caci nu e fara pacat. Si chiar daca ar fi, ceea ce e cu neputinta, rabda in nadejdea rasplatirii si de frica muncilor" (Petru Damaschinul, Invataturi duhovnicesti, Despre porunca a doua si despre nasterea plansului din temere, Filocalia V ).
|