
02.10.2011, 17:59:51
|
|
Citat:
În prealabil postat de fallen
Asa este! Azi am fost la Maternitatea Polizu, la Acoperamantul Maicii Domnului (hramul bisericutei), locas despre care am aflat din cartea parintelui Nicolae, pe care am gasit-o la anticariatul unde m-ai trimis tu.
Nu credeam sa existe o biserica mai mica ca a noastra, dar, dupa cum e bine stiut, omul sfinteste locul. Desi slujeau trei preoti, l-am "recunoscut" relativ repede pe parintele Nicolae. Protopsaltul se auzea de afara de ma intrebam daca nu cumva o fi Marian Moise. Lume era ... ca la hram. A durat cam 30 -40 de minute pana m-am miruit. Era afara o masa cat biserica de lunga, plina cu bunatati; cand s-a terminat predica, femeile stergeau mesele. Apoi, in paralel cu coada la miruit, s-a format o coada mai abudentata la mici si sarmale. Parintele militar care a tinut predica (si care avea o voce ca de tunet), a iesit apoi si a facut putina "militarie". Dar una peste alta, lumea a fost civilizata si cucernica, nu au fost nici cersetori. De altfel nici n-aveau cum sa ajunga acolo oameni decat cei care stiau de existenta acelui locas. Un adevarat "colt de rai" intr-un peisaj usor cam dezolant... exact ca si la noi la scoala. Una peste alta, a fost o experienta minunata. Stiu ca sunt off-topic, dar trebuia sa o impartasesc cu voi. Intr-adevar, Dumnezeu ti se descopera daca te interesezi de El.
|
Postările nu sunt chiar off topic deoarece exprimă o stare de comfuzie generală la fel ca și ale inițiatoarea lui.
Last edited by dorinastoica14; 23.10.2011 at 22:01:39.
|