[Savonarola]

După afirmarea unei anumite universalităţi a mântuirii în Hristos şi a accesibilităţii acesteia în diverse rânduri de Conciliul II Vatican, precum şi de papa Ioan Paul II (a se vedea Lumen Gentium, 14-16; Gaudium et spes, 22; Redemptoris Missio, 10), şi anume a universalităţii mântuirii în Hristos accesibilă tuturor oamenilor de bună-voinţă, mai cred catolicii în declaraţiile de mai sus sau în alte declaraţii ale Conciliului de la Florenţa precum următoarea:

It firmly believes, professes and preaches that never was anyone, conceived by a man and a woman, liberated from the devil's dominion except by faith in our lord Jesus Christ, the mediator between God and humanity, who was conceived without sin, was born and died. He alone by his death overthrew the enemy of the human race, cancelling our sins, and unlocked the entrance to the heavenly kingdom, which the first man by his sin had locked against himself and all his posterity.

sursa: Conciliul de la Florenţa, sesiunea a XI-a, bula de unire cu copţii (1442)

în care se afirmă clar şi răspicat că nimeni nu a fost eliberat de sub stăpânirea diavolului (adică nimeni nu a fost mântuit) decât prin credinţa în Domnul Iisus Hristos, mijlocitorul între Dumnezeu şi omenire?

Pe mine personal nu mă interesează dacă actualii sau foştii papi şi membri la vârf la Bisericii Romane şi-au angajat sau au pretins a îşi fi angajat infailibilitatea pentru declaraţiile sau decretele din cadrul conciliilor sau epistolelor lor enciclice. Ei pot să spună ce vor şi să inventeze tot felul de tertipuri şi de manevre pentru a scăpa de anumite eventuale acuzaţii. Una dintre manevre este chiar aşa-zisa definire a infailibilităţii papale care conţine anumite condiţii extrem de restrictive şi care ele însele pot fi interpretate în fel şi chip în funcţie de interesele de la o anumită dată.

Ceea ce eu observ şi cred este incompatibilitatea evidentă între credinţa papei Bonifaciu VIII, a papilor Inocenţiu III, Clement V, Eugeniu IV, precum şi a Conciliului de la Florenţa şi credinţa Conciliului II Vatican şi a papei Ioan Paul II. De aceea şi prin prisma acestei incompatibilităţi şi contradicţii care mie mi se par evidente nici nu cred în infailibilitatea bisericii romane şi a papalităţii romane. Dacă catolicii cred că aceste două seturi de credinţe nu sunt incompatibile şi contradictorii, atunci sunt invitaţi să demonstreze că poziţia lor este adevărată.