Doamne Ajuta!
"... si intr-o zi am cazut... inima imi batea tare, aveam frisoane si tremuram... abia m-am tinut pe picioare si am reusit sa nu cad in strada... m-am trezit la urgenta... singura, slaba, ignorata de cei din jur care aveau un caz mai grav, cu o perfuzie... simtisem efectiv ca viata mi se scursese din vene in acel moment...
Si din pacate asa am ramas mult timp... stateam in chirie si imi era frica sa raman singura, cand pleca colega mea imi era frica sa nu innebunesc, sa nu ma pierd cu firea si sa lesin la dus si sa ma lovesc cu capul de vana, sau sa ma arunc de pe geam... inima imi bubuia in piept in continuu asa de tare ca o auzeam in urechi... vedeam totul incetosat si mainile imi cadeau pe perna de parca erau oase goale si nu membre... Nu puteam dormi si nu puteam auzi nimic... au venit mama si bunica si m-au dus sprijinita pe brate pana la medicii din blocul de vizavi... apoi m-au luat acasa... Un preot care ma stia de mica mi-a zis atunci la telefon sa ma rog, sa ma las in voia lui Dumnezeu... nimeni nu stia ce am si fiolele de injectii cu calciu intravenos, intramuscular, cu B-uri si alte chestii nu aveau nici un efect... ma simteam oarecum mai mult moarta decat vie si ma ingrozea gandul ca voi ramane asa pentru toata viata, tintuita la pat si fara vlaga, fara sa mai pot visa vreodata la o viata normala... Nimeni nu putea spune ce am... si asta ma ingrozea. Ma intrebam DE CE? De ce eu? De ce trebuie sa platesc asa greu?
Am inceput sa ma rog... si ziceam Tatal Nostru continuu, mereu si mereu, iar si iar... pana cand inima a inceput sa bata mai incet.. erau momente cand n-o mai simteam zvacnindu-mi in piept... si in final adormeam. Iar a doua zi o luam de la capat... si tot asa... zile la rand... Am realizat atunci ca numai Dumnezeu ma ajuta...cand nimeni si nimic nu ma ridica... doar EL m-a ajutat.. oricat de mult fugisem si Il negasem...l-am chemat in disperarea mea si m-a ajutat..."
Buna, uite asta este o parte din ceea ce am trait acum 4 ani...ceea ce am invatat atunci a fost ca Dumnezeu EXISTA, chiar daca patimile si firea noastra ne arunca in uitare..si cel mai important EL exista in noi, in fiecare...si in tot ce ne inconjoara. N-as putea sa-ti dau sfaturi, nu sunt la nivelul duhovnicesc la care sa pot face asta...de fapt cine stie daca am macar vreun nivel, insa pe mine m-au ajutat atunci cateva lucruri:
1. Sfatul unui parinte drag, care m-a invatat asa: omul este creeat din trei componente, minte, trup, si suflet. Pacatele pe care le facem, mari si mici, strica echilibrul dintre cele trei...organismul incepe sa-si consume resurse pentru a-l mentine, iar cand nu mai face fata, se intampla ceea ce mi s-a intamplat mie. Ce putem face noi? Sa ingrijim din nou de cele trei.
|