[cristiboss56]

Un vultur zbura în înălţimi, se desfăta de frumuseţea lumii si gândea în sinea lui: „Trec în zbor peste depărtări întinse: peste văi si munţi, mări şi râuri, câmpii şi păduri; văd mulţime de fiare şi păsări; văd oraşe şi sate şi cum trăiesc oamenii. Dar cocoşul de la ţară nu cunoaşte nimic în afara ogrăzii în care trăieşte şi nu vede decât câţiva oameni şi câteva dobitoace.

Voi zbura la el şi-i voi povesti despre viaţa lumii“. Şi vulturul a venit să se aşeze pe acoperişul gospodăriei şi a văzut cât de ţantos şi de vesel se plimba cocoşul în mijlocul găinilor lui si s-a gândit: „Înseamnă că e mulţumit cu soarta lui; dar, cu toate astea, îi voi povesti cele ce cunosc“.

Şi vulturul a început să-i vorbească cocoşului despre frumuseţea şi bogăţia lumii. La început cocoşul l-a ascultat cu atenţie, dar nu înţelegea nimic. Văzând că nu întelege nimic, vulturul s-a mâhnit şi i-a fost greu să mai vorbească cu cocoşul. La rândul lui, cocoşul, neînţelegând ceea ce-i povestea vulturul, se plictisea şi-i era greu să-l asculte. Şi fiecare a rămas mulţumit de soarta lui.

Aşa se întâmplă atunci când un om învăţat vorbeşte cu unul neînvătat şi, încă şi mai mult, atunci când un om duhovnicesc vorbeşte cu unul neduhovnicesc. Omul duhovnicesc este asemenea vulturului, dar cel neduhovnicesc este asemenea cocoşului.

Mintea omului duhovnicesc cugetă ziua şi noaptea la legea Domnului (Ps 1, 2) şi se înalţă prin rugăciune spre Dumnezeu, dar mintea celui neduhovnicesc e lipită de pământ sau e bântuită de gânduri. Sufletul celui duhovnicesc se desfătează de pace, dar sufletul celui neduhovnicesc stă gol şi împrăştiat.

Omul duhovnicesc zboară ca vulturul spre înălţimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu şi vede lumea întreagă, chiar dacă s-ar ruga în întunericul nopţii; dar omul neduhovnicesc se bucură sau de slava deşartă, sau de bogăţii, sau caută desfătările trupeşti. Şi atunci când un om duhovnicesc se întâlneste cu unul neduhovnicesc, legătura amândurora e lucru plictisitor si anevoios.

Sfântul Siluan Athonitul