Citat:
În prealabil postat de eeaotly
Întâmplarea este, întradevăr, cam penibilă și poate să-i tulbure pe cei mai sensibili din fire și să-i facă să se simtă culpabili. Dar nu avem de unde să știm cum vor reacționa cei din jur la faptele noastre, iar fiecare este responsabil în primul rând pentru ceea ce gândește el, nu pentru ce gândesc cei din jur. Responsabilitatea nostră în astfel de cazuri este foarte incertă dacă nu chiar inexistentă.
Dar dacă ajungem să gândim că până și binele poate face rău, ajungem să ne cenzurăm pornirile pozitive. Ceea ce în mod sigur nu e bine.
Trebuie să păstrăm echilibrul - ceea ce e mai greu decât să cazi într-una dintre extreme. Nu trebuie să ne ascundem chiar și atunci când nu e cazul, doar de teamă că cine știe ce invide ar putea stârni acțiunile noastre - atâta vreme cât posibila invidie nu ne aduce prejudicii, nu cred că e cazul să ne temem. E treaba invidioșilor să răspundă pentru gândurile lor.
Dar nici nu trebuie să cădem în extrema cealaltă și să mergem la nesimțire. De exemplu, politețea îți cere întotdeauna să servești și pe ceilalți, - cu care interacționezi - cu ceea ce ai tu de gând să mănânci. Altminteri, te poți considera responsabil pentru reacțiile lor.
Etc, etc, etc...
Pe scurt, nu trebuie să-ți bați capul cu oamenii simpli pentru că dacă pui răul înainte ajungi să-l vezi și să-l faci numai pe acela. Lasă-i în plata Domnului! Se lecuiesc ei în timp.
|
Aceasta intamplare am expus-o exact in lumina primei postari de pe acest thread si anume:
"Parintele Staniloae afirma intr-o nota din Filocalia XI, ca "Este o experienta curenta ca, de cate ori face cineva un lucru bun, trezeste invidie, barfa, poate chiar piedica". Asta arata cat de mult a prins radacina raul in noi. Dar mi-a placut ca parintele Staniloae nu se opreste asupra celor ce fac rau, ci insista ca cei care fac bine sa depuna tot efortul spre a acoperi faptele bune."
Parintele Staniloae insista ca cei ce fac binele sa depuna efortul spre a acoperi faptele bune.
Exact asta am incercat si eu sa arat aici. faptele bune trebuiesc facute, dar daca sunt facute asa cum ar trebui, din dragoste pentru Hristos atunci vor fi facute in ascuns si nu pe fata asteptand lauda si multumire de la oameni.
Un exemplu bun, pentru un om, ca sa faca fapta cea buna, nu este omul care face fapta cea buna ci insasi fapta, care se va vadi. Vad folosul sarmanului dar nu stiu binefacatorul si voi dori si eu sa fac binele sa iasa la suprafata folosul iar nu eu insumi. Multumirea sarmanului pentru binefacatorul sau nestiut este multumirea pe care Dumnezeu o rasplateste.
Cate fapte bune am facut fiecare intrascuns, fara sa asteptam macar un simplu multumesc?
Sa va spun ceva: a fost o vreme in care am avut o problema cu acest multumesc.
Si sa va spun si de ce: de fiecare data cand am primit cuvant de folos de la parintele meu, am incheiat cu multumesc din toata inima mea, si chiar nu stiam cum sa ma exprim sa imi arat bucuria si folosul primit. Insa imediat se asternea o tacere stanjenitoare dupa acest multumesc facut din toata inima mea. Eu nu intelegeam ce se intampla si unde gresesc pentru ca parintele meu nu imi spunea nimic ci in tacere se retragea.
Mult m-a framantat asta si atunci am schimbat multumirea mea cu cuvintele: bine Parinte, e un sfat tare bun, am sa il ascult intocmai. Am vazut atunci bucuria lui ca in sfarsit am inteles.
Cu cat inaintezi in smerenie cu atat nu mai astepti de la oameni nimic, nici macar un simplu multumesc. Faci binele din firesc ca stii ca asa trebuie sa faci si ca asa trebuie sa traiesti si astepti sa iti multumeasca Dumnezeu pentru ascultarea de El.
Stiu , ca in aceasta lume lumeasca am invatat sa avem respectul fata de oameni si ca oamenii asteapta respect si chiar trebuie sa il avem, sa ne socotim mai prejos decat ultimul om. Dar cu cat inveti smerenia cu atat nu mai astepti multumirea oamenilor si cu atat vei face toate faptele cele bune nestiut de nimeni decat de bunul Dumnezeu.
Am explicat aici toate acestea pentru ca as vrea sa se inteleaga ca nu trebuie niciodata sa cenzuram faptele noastre bune insa modul de infaptuire , trebuie schimbat daca vrem sa invatam smerenia.
Cand vom ajunge sa simtim sufletul omului din fata noastra vom stii cum trebuie sa actionam ca sa nu ii punem in postura de a pacatui sau de ai atinge macar si cu o adiere de vant.
De aceea m-am necajit, la acea intamplare , ca desi simtisem aceasta inclinatie a musafirelor mele, nu am luat seama de ea negandindu-ma, facandu-le sa pacatuiasca. De aceea m-am simtit vinovata.
Finalul acelei intamplari a fost acesta: fara sa mai fi vorbit de acea intamplare, la 2 zile dupa incident musafirele mi-au marturisit: duminica ne vom spovedi aici in Grecia neaparat. Si atunci inima mea s-a linistit.
Acum pot sa va spun ca de fiecare data cand cineva imi multumeste ma intristez, si ii spun sa multumeasca lui Dumnezeu ca a ingaduit sa ne intalnim si ca mi-a dat mie putinta sa pot face acel lucru pentru care imi multumeste.
Fiecare suflet este important pentru Dumnezeu. pe toti iubeste deopotriva si pe drepti si pe pacatosi. Cu atat mai mult noi trebuie sa ne purtam cu dragoste fata de semenii nostri. Mi-a parut tare rau de cele intamplate, m-am framantat 2 zile pentru musafirele mele si greseala mea, asadar cu totii am avut nevoie de spovada: si ele si eu.
Fireste ca unii trec peste astfel de intamplari chiar fara sa sesizeze pacatul. de aceea sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne daruiasca darul vederii propriilor noastre pacate ca este cel mai de pret dar.