Nicodor traia sarmanul undeva intr-o padure.
Se hranea cu ce-i da Domnul; cu ciuperci, cu fragi, cu mure.
Uneori mergea in sat pentru-a cere cate-o paine
Din care gusta putin. Asa traia de azi pe maine.
Pe la porti umbla sarmanul, la toti oamenii spunea:
-
De vei da cu bucurie, bucurie vei avea.
O femeie pacatoasa tot vazandu-l la cerut
Si-a spus ticaloasa-n barba: - La-s ca stiu ce-am de facut!
A luat faina alba, a facut o paine mare
Si i-o dete de pomana cand trecu el pe carare.
Bucuroasa intra-n casa. Painea era otravita
Iar de datul de pomana de acum va fi scutita.
Indreptandu-se spre casa cu pomenile sub brat
Se gandi sa guste painea si sa faca un popas.
Nu statu mai mult de-o clipa cand apare un fecior
Care ratacise drumul: - Da-mi sa gust, de foame mor!
Luand painea din desaga i-a spus bunul cersetor
- Ia copile de mananca, painea-i de la mama ta
E intreaga, rumenita , n-apucai nici a gusta..
Cand s-ajung-acasa fiul a simtit un rau cumplit
Iar in poarta casei sale a cazut si a murit.
Era singur la parinti si a fost o mare jale.
Mama sa din rautate cand a pus otrava tare
N-a stiut ca milostenia dintre fapte-i cea mai mare.
Plange lacrimi multe-amare la portita ei cand sta
- "Cine da lui isi da " murmura de-atunci intr-una
Da paine la toata lumea si le spune cu oftat
- Sunt pentru baiatul mamei. Dumnezeu mi l-a luat.
Dorina Stoica
(dupa o povestire cu talc)