În prealabil postat de consthantin
In Italia nu se face cruce decit in biserica, odata pe saptamina..daca si aceea. Cind trec prin fata unei biserici, Casa a Domnului, imi fac cu limba cruce. In camera mea, am un mic coltisor cu icoane, Biblia, luminari si rugaciuni... Nu este zi sau seara in care sa nu ma rog, nu este ora in care sa nu spun Tatal Nostru... Mi-am setat de asa natura telefonul, incit alarma suna si ma anunta ca e vremea rugaciunii, incet, discret, pentru a nu deranja persoanele din jurul meu... Nu o zic ca pe o lauda tot acest obicei, ci ca pe un indemn si pentru altii catre pocainta, rugaciune si smerenie... Citeam zilele trecute pe mailul trimis de catre acest site, cuvintele marelui parinte Arsenie Papacioc ,, daca diavolul ar sti cit este de util in mantuire, nu ar mai fi asa de tentant'' ! Cit adevar, este extraordinar... Aici, in acest univers al pacatului, al tentatiilor, am invatat sa citesc Biblia, m-am regasit pe mine, pe Dumnezeu si Calea Sa... Esti oriunde supus tentatiilor, dar aici pacatul exceleaza si esti doar la un pas de a gusta din placerile oferite atit de usor de diavol! Cimitirul...locul unde mergeam mereu cu tatal meu sa isi jeleasca mamuta si tatutul sau. Eram copil si nu intelegeam lacrimile sale de adult. Dupa ce nu a mai fost nici el si am inceput si eu sa merg ca la un templu, am inteles greutatea si durerea acelor lacrimi... De fiecare data cind treceam in fuga cu masina, prin dreptul cimitirului, imi faceam cruce si spuneam... DUMNEZEU sa te ierte tata si sa te odihneasca in pace! Aici nu exista acest respect...cimitirele sunt un ultim loc, o groapa a desartaciunilor, niste amintiri depuse intr-o urna, fara a educa pe cei mici sau pe cei adulti... Sunt gropi de gunoaie pentru urmatorii la rand! Sa imi fie scuzata expresia, dar acesta este purul adevar, iar ca intotdeauna, Adevarul nu a sunat frumos!
|