,,Marturisesc totusi ca am fost mereu ispitit, impresionat, de nu si obsedat de unele texte din Scriptura, atat din Vechiul cat si din Noul Legamant care dau de inteles ca soarta sufletelor noastre este dinainte statornicita. Printre aceste sumbre texte figureaza desigur, si-n primul rand, drasticele declaratii ale Sf. Apostol Pavel in Epistola catre Romani cap 1, 28-30 si cap. 9, 15-23. Apostolul neamurilor aminteste un text din cartea Iesirii(33, 19) care poate fi folosit in sprijinul teoriei predestinarii pentru cat de categoric suna: “Voi milui- graieste Dumnezeu catre Moise- pe cine vreau sa miluiesc si Ma voi indura de cine vreau sa Ma indur"(bine este a observa ca fraza la care se refera Sf. Pavel apare altminteri- si mult mai circumspect, mai neimplacabil redactata- in Vechiul Legamant: “Pe cel ce va fi de miluit il voi milui si pe cine va fi vrednic de indurare, de acela Ma voi indura")conotatia este, in traducerea autorizata romaneasca, total diferita.

Textele care insa intotdeauna m-au infiorat sunt acelea de la Romani 9, 18 si 9, 20-23 unde Dumnezeu este asemuit unui olar care, dupa voia sa, faureste si vase de cinste si vase de necinste, acestea din urma “gatite spre pieire". Dar este bine sa recitim intreg pasajul in toata autoritara lui rigoare: “Deci, dar Dumnezeu pe cine voieste il miluieste, iar pe cine voieste il impietreste. Imi vei zice deci: De ce mai dojeneste? caci vointei Lui cine i-a stat impotriva? Dar, omule, tu cine esti care raspunzi impotriva lui Dumnezeu? Oare faptura va zice Celui ce a facut-o: De ce m-ai facut asa? Sau nu are olarul putere peste tot lutul lui, ca din aceiasi framantatura sa faca un vas de cinste, iar altul de necinste? Si ce este daca Dumnezeu, voind sa-si arate mania si sa faca cunoscuta puterea Sa, a suferit cu multa rabdare vasele maniei Sale, gatite spre pieire.”

Vasele de necinste, asadar, sunt dinainte menite a pieri si a se osandi. Dar acest aspect al Domnului sub chip de olar nemilos si arbitrar nu este el de natura a ne tulbura, spaimanta si- de ce n-am spune-o fatis- a ne scandaliza? M-am intrebat - nu numai dialectic si existentialist, ci cu mintea neprevenita a omului credincios nesofisticat, cu a carbunarului evocat de Jean-Jeaques Rousseau - olar sa ni-L inchipuim pe Dumnezeu? Dintre toate numele si simbolurile ce I se pot da - mai mult sau mai putin adecvat - uitand ca de fapt ne aflam intr-un domeniu apofatic, acesta sa fie cel mai fericit? Nu este oare Dumnezeul nostru Parinte iubitor de oameni? Oare nu El a trimis pe singurul Sau Fiu in lume ca sa o mantuiasca - si cu ce pret? Cu pretul mortii Sale pe Cruce. Cum poate fi - si nu fara rezerve si mahnire - identificat unui olar care-si framanta lutul cu distanta nepasare si face din el vase si bune si rele, de parca nu ar fi vorba de soarta vesnica a unor suflete in care salasluieste o particica de suflu divin? Dumnezeu cel bun si drept si milopstiv, atata doar sa fie: Un mester olar? Nu este metafora impinsa prea departe? Nu s-a lasat Pavel - ucenicul fariseului Gamaliel - prins de o imagistica impinsa cu seninatate pana la punctul - formal silogistic indreptatit - unde nu s-a mai putut dezbara de stringenta ei? Ori dimpotriva exprima ea in toata nemiloasa-i asprime si tot absolutismul ei un adevar teribil ce depaseste puterea noastra de intelegere?

Si in cartea lui Iov(cap.32 si urm.), cel care curma indelungata disputa dintre Iov si unul dintre cei trei vizitatori ai sai - pe nume Elihu fiul lui Baracheel din Buz, din neamul lui Ram - e un precursor al tezelor pauliniene din Epistola catre Romani. Si pentru el omul nu are nici o calitate spre a pune in discutie hotararile lui Dumnezeu. Nu-i ramane decat sa se supuna("sa-si tina gura"), fara a pretinde sa inteleaga, luand drept bune si drepte cele voite de El. Acestea toate nu se confunda cu teza predestinarii, dar nu-i mai putin adevarat ca in felul de a se exprima a lui Elihu(de pilda, Iov 33, 12-13): Dumnezeu este mai mare decat omul. De ce graiesti impotriva Lui, fiindca El nu da nimanui socoteala de toate cate face?") aflam un iz inaintemergator al stilului folosit in De servo arbitrio, sau in Augustinus, adica in lucrarile a doi reprezentanti de seama ai strictei predestinari: Luther si Jansenius.

Mai trebuie sa nu ascund ca aderarea la teoria predestinarii a unor oameni ca Fer. Augustin(in zadar contesta catolicismul caracterizarea aceasta), Luther, Calvin, Pascal, jansenistii ori Karl Barth mi-a dat mult de gandit. Nu cumva, mi-am spus, Maica noastra Biserica, in milostivirea ei, incearca sa nu-si sperie copiii mitigand si indulcind adevarul? Nu le vorbeste pe fata pentru a nu le rapi nadejdea, pentru a nu le zdruncina increderea si pustii sufletele? Nu cumva avem de a face cu o foarte bine intentionata si foarte compatimitoare fraus pia?

Asa inspaimantat si bantuit de indoieli si temeri am ramas pana la citirea cartii: Le choix de Dieu(1987)-titlu pe care l-as talmaci: L-am ales pe Dumnezeu - a cardinalului Jean-Marie Lustiger, arhiepiscopul Parisului, unde socotesc ca am aflat solutia dreapta, adevarata si linistitoare a problemei care m-a chinuit atata amar de vreme(si sunt convins ca nu sunt singurul).Lustiger spune: “Dumnezeul crestinilor vrea mantuirea tuturor oamenilor, nu numai a alesilor Sai". Ce inseamna aceasta? Intai ca Dumnezeu are alesii Sai(vasele Sale de cinste), sortiti mantuirii, ale caror nume sunt dinainte scrise in cartea vietii, confirmandu-se astfel Sf. Pavel. Dar mai inseamna, in al doilea rand si tot atat de sigur, ca toti ceilalti nu sunt cu necesitate si ab initio osanditi, meniti intunericului, ci lasati in regimul de libertate in care isi pot alege ei insisi soarta si nutri nadejdea mantuirii prin credinta si faptele lor. Alesii, prin forta lucrurilor, sunt o minoritate, o turma mica, ei sunt chemati sa implineasca planurile tainice ale lui Dumnezeu. Restul nu-i insa marfa sortita si predata la domiciliu diavolului, ci e ansamblul de suflete care in viata lor pamanteasca isi vor agonisi invierea sau moartea.

Astfel totul se lamureste.

Da, exista alesi(Rom. 8, 28-29): “Caci pe cei pe care i-a cunoscut mai inainte, mai inainte i-a si hotarat sa fie asemenea chipului Fiului Sau…Iar pe care i-a hotarat mai inainte, pe acestia i-a si chemat; si pe care i-a chemat, pe acestia i-a si indreptat; iar pe care i-a indreptat, pe acestia i-a si marit", dar soarta celorlalti nu e catusi de putin dinainte pecetluita, ei nu constituie cum credeau catharii, o massa damnata. Dumnezeu voieste mantuirea lor, voieste ca toti sa se intoarca si sa fie vii, ba ii si ajuta in acest sens, nu-i impiedica, nu-i respinge, nu stinghereste libera lor bunavointa, nu-i scoate afara daca vin la El, ii indeamna sa ceara, sa bata, sa caute caci li se va da, li se va deschide, vor afla(Lc.11,9).

Numeroase sunt textele care ne dau nadejde: I Tim. 1,15: ” Vrednic de credinta si de toata primirea e cuvantul ca Iisus Hristos a venit in lume ca sa mantuiasca pe cei pacatosi” ; Ioan 3,17: “Caci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca sa se mantuiasca prin El lumea” ; I Tim. 2,4: “Dumnezeu, Mantuitorul nostru, Care voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina” ; “Iez. 18,23: “Oare voiesc Eu moartea pacatosului, zice Domnul Dumnezeu, si nu mai degraba sa se intoarca si sa fie viu?"; Ier. 33,11: “Precum este adevarat ca Eu sunt viu, tot asa este de devarat ca Eu nu voiesc moartea pacatosului, ci ca pacatosul sa se intoarca de la calea sa si sa fie viu"; Luca 9,55: “Fiul Omului n-a venit ca sa piarda sufletele oamenilor, ci ca sa le mantuiasca"; Luca 19,10: “Caci Fiul omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut"; Matei 18,11: “Caci Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut"; Marcu 2,17; “N-am venit sa chem pe drepti, ci pe pacatosi la pocainta".

Acesta este Dumnezeul crestinilor, adica Domnul iubirii, care nu poate sa nu voiasca mantuirea fapturilor Sale. Care lasa portile raiului deschise si nu le preface, impietrit si sardonic, in bariere kafkiene.Caci problema, daca ne este ingaduit a face analogii profane, asa se pune: Este omul in situatia eroului Procesului lui Kafka, a Ioanei d’Arc si a capitanului Dreyfus? Este adica judecat in baza unor dosare secrete si in virtutea unor hotarari prealabile simulacrului unei judecati publice?Solutia lui J.-M. Lustiger mi se pare extraordinara si cu desavarsire luminoasa pentru ca rezolva cu deplina simplicitate, potrivit intuitiei noastre morale si simtului dreptatii implantat in mintile noastre de la obarsie de Insusi Facatorul nostru. Si mai este si singura conforma cu maretia, nobletea si marinimia Domnului.

Iata ca, in fond nimeni nu a gresit: Nici Sf. Pavel si urmasii gandirii lui strasnice si nici Biserica noastra care cu dreapta socotinta refuza sa subscrie o doctrina dupa care nu sunt luate in seama stradaniile omului spre mantuire si nici bunavoirea lui oricat de sincera si de trecuta in fapte si roade vrednice de mila Domnului si de mantuire. Dumnezeu isi are alesii: Ceea ce nu inseamna ca ceilalti sunt iremediabil meniti iadului, ci numai ca sunt lasati in deplina libertate de a-si fauri vesnicia calauziti de har. Dumnezeu nu le rapeste nadejdea mantuirii; dimpotriva, doreste ca toti sa se mantuie si acest “doreste” ce altceva poate insemna decat ca da fiecaruia lumina necesara ca sa poata deosebi binele de rau si sa nu fie refractar primirii harului."