[Savonarola]

Sunteţi în eroare pentru că nu am citat şi nu am trimis doar la un document "infailibil", ci la mai multe printre care bula papei Eugeniu IV de unire cu copţii (1442) de la Conciliul de la Florenţa. Doctrina bulei Unam Sanctam a papei Bonifaciu VIII este însă în mod implicit şi tacit contrazisă şi contestată de Conciliul II Vatican şi de papa Ioan Paul II. Ioan Paul II s-a pronunţat de mai multe ori asupra mântuirii (celor din afara Bisericii Catolice) şi în toate pronunţările a contrazis în mod implicit pronunţări anterioare ale altor papi şi sinoade generale latineşti, unul fiind acela de la Florenţa. Ceea ce reiese din pronunţările lui Ioan Paul II este că acea doctrină pe care a enunţat-o era efectiv ceea ce el credea, din poziţia lui de papă şi cu certitudine şi dinainte de a fi papă, când era doar un cardinal sau episcop la Vatican II. Pur şi simplu aceea este credinţa Conciliului II Vatican şi a papilor Paul VI şi Ioan Paul II. Faptul că nu şi-au asumat-o prin documente asupra cărora să pretindă infailibilitatea nu are de fapt cea mai mare importanţă. Când vorbim despre infailibilitatea credinţei nu ne referim exclusiv la astfel de pretenţii, ci la faptul că credinţa papilor nu se poate înşela, fapt însă care este contrazis tocmai de papi în practica lor. Comportamentul papei Ioan Paul II a fost de fapt al unui om care nu credea că se înşeală asupra acestei probleme, de aici şi pronunţările multiple asupra acestei doctrine atât în epistole enciclice, audienţe generale sau cărţi, şi care erau făcute în deplină cunoştinţă de cauză referitor la pronunţări anterioare de mare autoritate ale Bisericii Catolice în această privinţă. Prin interpretările pe care le-a dat doctrinei eens Ioan Paul II nu a făcut de fapt decât să contrazică pronunţările anterioare, însă el credea că spune adevărul şi interpretează fără greşeală doctrina. Faptul că nu şi-a asumat-o printr-un document cu pretenţie de infailibilitate nu înseamnă că de fapt el nu credea că ceea ce spune este curatul adevăr; practic prin tot ceea ce a scris şi făcut s-a comportat efectiv cu credinţa că el nu greşeşte în interpretarea lui şi a Conciliului II Vatican, şi asta în condiţiile în care era deplin conştient, sau cel puţin aşa se pretinde, asupra pronunţărilor anterioare în această materie ale papilor Bonifaciu VIII, Clement V, Inocenţiu III, Eugeniu IV.