CINSTIREA SFINTILOR
Domnul Hristos s-a intrupat, ne-a invatat si s-a jertfit pentru noi, spre a ne izbavi de pacat. Insa, pentru ca mantuirea noastra sa fie asigurata si dupa plecarea Sa dintre noi, prin Inaltarea la cer, El a infiintat Biserica Sa (Matei XVI, 18; Fapte XX, 28) spre a ne distribui prin ea harul mantuitor. Din Biserica fac parte toti cei care cred si se boteaza in El si-l urmeza dreapta credinta.
Mantuitorul continua sa conduca Biserica in chip nevazut, pentru ce El este capul ei (Efeseni I, 22-23; Coloseni I, 18), iar crestinii madularele trupului Lui. Acestia stau intr-o strinsa legatura cu Mintitorul, cit si intre ei. Caci toti crestinii care formeza Biserica stau intr-o strinsa legatura nu numai intre ei, cei vii, ci si cu cei morti. Toti formeza o comuniune vie ca un organism (Romani XIV, 8-9) si toti se ajuta intre ei. Chiar cei vii (biserica luptatoare) comunica si se ajuta cu cei morti (biserica triumfatoare) prin rugaciune. Cei vii se roaga pentru iertarea pacatelor celor morti, iar cei morti, cei bine placuti lui Dumnezeu - sfintii -se roaga, mijlocesc la Mantuitorul pentru cei vii.
Din aceasta strinsa comuniune intre biserica luptatoare si cea triumfatoare si intre capul ei (Mantuitorul Hristos) avem cinstirea sfintilor.
Sfintii sint acei oameni alesi si bineplacuti lui Dumnezeu pentru ca s-au consacrat intru totul slujirii Lui. La inceput, in Noul Testament, toti cei botezati in Hristos, toti crestinii erau numit sfinti. Mai tirziu, denumirea de sfint s-a restrins numai la martiri intii, apoi a trecut la apostoli, prooroci, cuviosi, mari invatatori. Totusi un numar restrins ce au dus o viata virtuoasa si de desavirsire aproape de mucenicie erau socotiti sfinti.
Din motivele aratate, crestinii ii cinstesc pe sfinti si le inalta rugaciuni. Insa, inchinarea, rugaciunea, are doua forme: a) inchinarea sau rugaciunea catre Dumnezeu: <<Domnului Dumnezeului tau sa te inchini>> (Matei IV, 10); este o inchinare desavirsita, absoluta (latrie) si b) inchinarea sau cinstirea sfintilor este o inchinare relativa pe care o adresam sfintilor numita dulie, pentru ca ei sint fiinte marginite ca si noi. Gestul este acelasi: cind ne inchinam lui Dumnezeu si cind ne rugam sfintilor, dar sentimentul interior este altul.
Si Mantuitorul Hristos a facut deosebire intre inchinarea la Dumnezeu (Ioan IV, 21) si inchinarea marginita - care I s-a adus imparatului de catre datornicul caruia I se iertase datoria (Matei XVIII, 26).
In Biserica, noi cinstim pe sfinti pentru ca acestia au colaborat cu Dumnezeu prin harul Lui si s-au invrednicit de o viata virtuoasa.
Cinstind pe sfinti, cinstim indirect pe Dumnezeu: <<Cine va primeste pe voi, pe Mine Ma primeste si cine Ma primeste pe Mine, primeste pe Cel Care M-a trimis pe Mine>> (Matei X, 40). Sfintii sint numiti prieteni ai lui Dumnezeu <<Voi sunteti prietenii Mei, daca faceti ceea ce va poruncesc>> (Ioan XV, 14; Iacov II, 23), si casnicii Lui: <<Deci dar nu mai sunteti straini si locuitori vremelnici, ci sinteti impreuna cu sfintii si casnici ai lui Dumnezeu>> (Efeseni II, 19); sint numiti judecatori ai lumii: <<Oare nu stiti ca sfintii vor judeca lumea?>> (I Corinteni VI, 2); si in alt loc: <<Adevarat zic voua ca voi cei care Mi-ati urmat Mie, la nasterea din nou a lumii cind Fiul Omului va sedea pe tronul slavei Sale, veti sedea si voi pe douasprezece tronuri, judecind cele douasprezece seminitii ale lui Israel>> (Matei XIX, 28).
In al doilea rind, cinstim pe sfinti si-I invocam in rugaciunile noastre spre a ruga pe Domnul Hristos pentru pacatele si necazurile noastre. O facem aceasta pentru ca ei inca in viata fiind s-au rugat pentru semenii lor. Astfel, Sfintul Pavel, in multe din epistolele sale marturiseste ca se roaga pentru crestinii din comunitatile infiintate de el: <<Caci totdeauna, spunea el, in toate rugaciunile mele, ma rog pentru voi toti cu bucurie>> (Filipeni I, 4; I Tesaloniceni I, 2-3; II Tesaloniceni I, 11; II Tesaloniceni I, 11; II Timotei I, 3).
Sfintii pot sa raspunda rugaciunilor noastre, caci inca din aceasta viata stiau gindurile si nevoile oamenilor si faceau minuni pentru a-I ajuta. Sfintul Petru si Pavel au savirsit astfel de minuni, inviind chiar pe unii morti. Sfintul Petru a pedepsit pe Anania si Safira, pentru ginduri mincinoase (Fapte V, 2-11), a inviat pe Tavita (Fapte IX, 40). Iar Sfintul Pavel a inviat pe Eutihie (Fapte XX, 9-11).
Sfintii, dupa moarte duc o viata constienta si chiar de acolo cunosc nevoile si necazurile noastre. Avraam, din pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar, stia ca fratii bogatului aveau datoria sa asculte pe Moise si pe prooroci si ca nu se vor schimba chiar la invierea unui mort: <<Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva din morti>> (Luca XVI, 31).
Viata sfintilor, dupa moarte este asemanatoare cu cea a ingerilor (Luca XX, 36), ca si dragostea lor pentru semeni: <<Zic voua, asa se face bucurie ingerilor lui Dumnezeu pentru un pacatos care se pocaieste>> (Luca XV, 10).
De asemenea, ei au posibilitatea de a mijloci pentru noi la Dumnezeu pentru mantuirea noastra, iar Parintele ceresc primeste rugaciunile lor. <<Si cand a luat cartea, cele patru fiinte si cei douazeci si patru de batrini au cazut inaintatea mielului, avand fiecare alauta si cupe de aur, pline cu tamiie, care sint rugaciunile sfintilor>> (Apocalipsa V, 8; VIII, 3-4) <<va rugati unul pentru altul, ca sa va vindecati, ca mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului>>(Iacov V, 16).
Sfintul Petru a fagaduit crestinilor ca dupa plecarea sa dintre ei se va ruga pentru ei: <<Fiindca stiu ca degraba voi lepada cortul acesta... dar ma voi nevoi ca sa puteti in orice timp, dupa plecarea mea, sa tineti minte aceste lucruri>> (II Petru I, 14-15).
De altfel si in Vechiul Testament sint cazuri unde cei drepti intervin la Dumnezeu, rugindu-se pentru necazurile semenilor lor. Astfel Avraam se roaga la Dumnezeu si vindeca pe Abimelec si sotia lui si roabele lui (Facere XX, 17-18). De asemenea si dreptii si profetii adormiti ai Vechiului Testament se roaga pentru semeni. Este cazul arhiereului Onia si profetului Ieremia care se roaga pentru poporul lui Israel si sfinta lor cetate, Ierusalim (II Macabei XV, 14-15).
Sfintii sint cinstiti si pentru faptul ca ei servesc ca exemple de viata crestinilor de totdeauna: <<Aduceti-va aminte de mai-marii vostri, care v-au grait voua cuvintul lui Dumnezeu; priviti cu luare aminte cum si-au incheiat viata si le urmati credinta>> (Evrei XIII, 7).
Pentru toate motivele aratate, Biserica cinsteste pe sfinti. De altfel, ei au fost cinstiti atit in Vechiul Testament, cit si in Noul Testament. Astfel, Iosua s-a prosternat in fata ingerului Domnului (Iosua V, 14-15); Ilie si Elisei au fost venerati (III Regi XVIII, 7; IV Regi IV, 37). De asemenea, Sfintul Pavel a fost cinstit de temnicerul din Filipi (Fapte XVI, 29). Deci si in Vechiul si in Noul Testament avem cazuri concrete de cinstire a sfintilor, desi abia in Noul Testament avem cazuri de adevarati sfinti, iar Mantuitorul Hristos ne arata ca ei trebuie cinstiti (Matei X, 40).
Biserica, precum s-a amintit, dintru inceputurile ei a cinstit pe sfinti si I-a invocat in rugaciunile ei, I-a sarbatorit si pomenit prin laude si cintari proslavindu-le virtutiile si dindu-I de exemplu spre urmare crestinilor. Toti Sfintii Parinti, incepind cu Sfintul Iustin Martirul si Atenagora, Sfintul Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur, Sfintul Ambrozie si Sfintul Ioan Damaschin impreuna cu toata traditia bisericeasca arata temeinicia cinstirii sfintilor. Ea a fost confirmata si de sinoadele: al saptelea ecumenic (787) ca si de sinoadele Bisericii ortodoxe de la Iasi (1642) si de la Ierusalim (1672).
Totusi, sint unii crestini care nu sint de acord cu cinstirea sau cultul sfintilor. Ei afirma ca inaltind rugaciuni catre sfinti, calcam porunca I-a din Decalog, care spune: <<Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine>> (Iesire XX, 3; Matei IV, 10).
Insa, am amintit, Biserica si crestinii luminati fac deosebire intre inchinarea la Dumnezeu, numita latrie, inchinare absoluta si cinstirea sfintilor, inchinare relativa, ca unor fiinte omenesti, ca niste creaturi ale lui Dumnezeu si alesi ai Sai. Ei socotesc pe singurul Dumnezeu ca Parinte si Tata al tuturor, iar pe sfinti ca prieteni ai Lui, cinstindu-I ca atare si scotind ca inaltind rugaciune catre ei, cinstesc pe Dumnezeu. Nimeni dintre crestini nu confunda pe sfinti sau ingeri cu Dumnezeu, asa cum erau socotiti idolii.