Se mai spune tot de acei crestini, zelosi pentru adorarea singurului Dumnezeu, ca rugaciunile noastre adresate sfintilor pentru mijlocire catre Dumnezeu sint ineficiente, nu pot sa aiba rezultat, pentru ca sint gresit adresate. Sfintii nu au puterea de a mijloci pentru oameni la Dumnezeu, caci acest rol ii are singur Domnul Hristos. Astfel, Scriptura spune: <<Caci unul este Dumnezeu, unul este si Mijlocitorul intre Dumnezeu si oameni: Omul Hristos Iisus>> (I Timotei II, 5; Ioan II, 1; sau Romani VIII, 34): <<Cine este Cel care osindeste? Hristos, Cel care a murit si mai ales Cel care a inviat, care este de-a drepta lui Dumnezeu, care se si roaga pentru noi!>>.
Raspunsul la aceasta intimpinare il gasim tot in Sfinta Scriptura exact la acelasi capitol din aceeasi epistola a Sfintului Pave, I Timotei: <<Va indemn, deci, ianinte de toate, sa faceti cereri, rugaciuni, mijlociri pentru toti oamenii>> (I Timotei II, 1). Aceste cuvinte sint adresate crestinilor. Deci si ei pot face rugaciuni, care sint mijlociri catre Dumnezeu.
Mijlocirea este de doua feluri: mijlocirea catre Dumnezeu adusa Mantuitorul care prin jertfa Sa ne-a impacat cu Dumnezeu, numita mantuire obiectiva, adusa pentru toti oamenii; si insusirea meritelor mantuitoare de catre fiecare individ in parte, prin credinta, evlavie si fapte bune, numita mantuire subiectiva. Ea se insuseste prin botez si efort personal Mantuirea obiectiva a efectuat-o numai Mantuitorul; in mantuirea subiectiva noi cerem ajutor sfintilor sa ne ajute prin rugaciunile lor catre Dumnezeu. Despre aceasta ne spune si Sfintul Iacov: <<Rugati-va unul pentru altul, ca sa va vindecati, ca mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului>> (Iacov V, 16). Apostolii se rugau si mijloceau totdeuna pentru credinciosi: <<Pentru aceasta ne rugam pururea pentru voi...>> (II Tisaloniceni 1, 11; Filipeni I, 3-4; Fapte VII, 59-60). Chiar si in Vechiul Testament se mijlocea pentru semeni de catre cei drepti: Avraam s-a rugat pentru Abimelech (Facere XX, 17). Moise pentru popor (Iesire XXXXII, 11).
Deci, pentru mantuirea subiectiva pentru ajutor in desavirsirea noastra personala si a semenilor nostri, cerem mijlocirea sfintilor.
Tot despre aceasta mijlocire a sfintilor catre Dumnezeu se mai adauga ca sfintii nu fac mijlociri catre Parintele ceresc, caci nu vor. Dovada avem pe Avraam, din pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar (Luca XVI, 25-31), care a refuzat sa ajute pe bogat si sa-l miluiasca pe el, iar daca nu sa-l trimita pe saracul Lazar la fratii lui pentru a se indrepta, amintindu-le chinurile bogatului.
Trebuie insa sa amintim ca sfintii nu pot totdeauna sa intervina la Dumnezeu pentru toate pacatele noastre. Exista pacate grele, pacate de moarte pentru care sfintii nu pot mijloci la Dumnezeu. <<Daca vede cineva pe fratele sau pacatuind - pacat nu de moarte - sa se roage si Dumnezeu va da viata acelui frate>>. Este <<pacat de moarte>>, nu zic sa se roage pentru asa pacat>> (I Ioan V, 16). Aceste pacate de moarte sint mari nelegiuiri sau impietriri de inimi. Si Mantuitorul a spus in aceasta privinta: <<De aceea, va zic voua: orice hula se va ierta oamenilor, dar hula impotriva Duhului Sfint nu se va ierta ... nici in veacul acesta, nici in cel ce va sa fie>> (Matei XII, 31-32). Bogatul nemilostiv savirseste desigur, unul din aceste pacate grave, din care cauza Avraam nu a putut interveni la Dumnezeu pentru el. Noi nu putem sti, nu putem descifra ce fel de pacate au savirsit semenii nostri. De aceea, datori sintem sa intervenim la sfinti totdeauna pentru aproapele nostru, urmind ca ei sa intervina la Dumnezeu sau sa nu intervina, dupa caz.
In continuare, ni se mai imputa de anumiti crestini, ca noi pacatuim cerind mijlocirea sfintilor la Dumnezeu, ei fiind oameni ca si noi. Acesta o afirma Profetul Ieremia: <<Asa zice Domnul: Blestemat sa fie omul care se increde in om si isi face sprijin din trup omenesc si a carui inima se departeaza de Dumnezeu>> (Ieremia XVII, 5). Sau, precum spune Psalmistul: <<Nu va incredeti in cei puternici, in fiii oamenilor, in care nu este izbavire>> (Ps. CXLV, 3; CXVII, 8-9).
In aceste afirmatii ale Profetului Ieremia si ale Psalmistului este clar ca se vorbeste despre acei care uitind pe Dumnezeu isi pun toata nadejdea numai in domnii si tapinitorii pamintesti.
Insa, crestinii care cheama in ajutor pe sfinti nu uita de Dumnezeu. Caci noi rugam pe sfinti sa intervina la Dumnezeu. Noi spunem, de exemplu: <<Sfinte, Nicolae, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi>>. Deci, in ultima instanta, rugam tot pe Dumnezeu, dar prin sfinti.
Prin inchinarea catre sfinti, ni se mai imputa, ca noi micsoram si injosim pe Dumnezeu. Caci El a spus prin prooroc: <<Eu sint Domnul si acesta este numele Meu. Nu voi da nimanui slava Mea si nici chipurilor cioplite cinstirea Mea>> (Isaia XLII, 8).
Dar se vede din citatul profetului Isaia ca aici este vorba despre interzicerea inchiarii la idoli. Despre sfintii Sai, Dumnezeu spune ca slava Sa, El o da lor: <<Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o le-am dat-o lor>> (Ioan XVII, 22). Prin rugaciuni catre sfinti nu micsoram salva lui Dumnezeu, ci o preamarim.
Se mai afirma ca este imposibil de a sti pina la judecata generala, cine este sfint si merita o atare cinstire dinte muritori si deci nu I se poate nimanui adresa cereri si rugaciuni. Dar si aceasta motivare este falsa. Domnul Hristos, fiind pe pamint a promis Apostolilor Sai ca se vor bucura de o cinste deosebita. Cind Fiul Omului va sedea pe tronul slavei Sale veti sedea si voi pe douasprezece tronuri, judecind pe cele douasprezece semintii ale lui Israel>> (Matei XIX, 26). Deci, vor fi preslaviti, ceea ce ne indreptateste si pe noi sa-I cinstim ca sfinti. Sfintul Apostol Pavel ne aminteste cine va fi cinstit dintre vietuitorii Vechiului Testament, adica acei drepti care: au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, s-au facut puternici in razboaie, au inviat mortii, au fost ucisi cu pietre (etc.) (Evrei XI, 33-35), evident prin credinta in Dumnezeu si pentru aceasta credinta.
Tot pentru acelasi motiv si dupa aceleasi criterii sint cinstiti si recrutati sfintii in Noul Testament. Adica pentru minunile savirsite in viata, pentru viata virtuoasa, pentru credinta sau martiriu pentru credinta toate au fost socotite de Biserca de atunci si de mai tirziu drept criterii de canonizare a sfintilor. In acest sens Biserica ce este calauzita de Duhul Sfint, a fost totdeauna foarte vigilenta si este ascultata de credinciosi pentru alegerea sa justa. Asadar, se poate sti cine poate fi socotit sfint si deci poate primi aceasta cinstire si lauda.
In sfirsit, se mai spune ca in general, cinstirea sfintilor si a ingerilor constituie o greseala, caci in diferite locuri din Sf. Scriptura sa arata ca ei insisi au oprit pe oameni sa faca aceasta. Astfel Sfintul Petru a oprit pe Corneliu sutasul sa I se inchine: <<Si cind a fost sa intre Petru, Corneliu, intimpinindu-I I s-a inchinat, cazind la picioarele lui. Iar Petru l-a ridicat, zicindu-I: <<Scoala-te, si eu sunt om>> (Fapte X, 26). Sfintul Pavel a oprit pe locuitorii din Listra sa-I aduca jertfa (Fapte XIV, 13-15), iar in Apocalipsa ingerul care I-a facut descoperirea Sfintului Ioan, nu I-a dat voie sa I se inchine: <<Si am cazut inaintea picioarelor lui, ca sa ma inchin lui. Iar el mi-a zis: Vezi sa nu faci aceasta! Sint impreuna-slujitor cu tine si cu fratii tati, care au marturia lui Iisus. Lui Dumnezeu inchina-te, caci marturia lui Iisus este Duhul proorociei>> (Apocalipsa XIX, 10; XXII, 8-9).
Insa, Sfintul Petru si Sfintul Pavel au respins inchinarea oamenilor sau sa li se aduca jertfa, pentru ca atit Corneliu, cit si locuitorii din Listra ii socoteau zei. Contextul in legatura cu Sfintul Pavel este clar: <<...zeii, asemanindu-se oamenilor, s-au coborit la noi. Si numeau pe Varna, Zeus, iar pe Pavel, Hermes...>> (Fapte XIV, 11-12).
In citatele din Apocalipsa ingerul respinge inchinarea Sfintului Ioan, caci acesta fiind in duh, in extaz, avind viziune era egal cu ingerul. Mai mult, Dumnezeu fiind de fata, ingerul refuza inchinarea Sfintului Ioan, care trebuia sa-si indrepte toata atentia spre Dumenzeu si nu spre inger, care era slujitorul lui Dumnezeu.
De aceea, cinstirea sfintilor practicata de Biserica Ortodoxa dintru inceput, bazata pe Sfinta Scriptura si traditia bisericeasca - care n-a fost amintita aici, din motive de metoda - este indreptatita.
Pr. Prof. C. Ioan,
"Indrumator pastoral", Arhiepiscopia Bucurestilor, 1981, pag. 69-73.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
1. Prof. Teodor Popescu, Doctrina Bisericii Ortodoxe despre cultul sfintilor, <<Studii teologice>>, nr. 5-6, mai - iunie, 1951.
2. Pr. Gh. Iordachescu, Sfintii, ca obiect al cultului crestin-ortodox, in <<Studii teologice>>, nr. 9-10, 1958.
3. Pr. Al. N. Constantinescu, Despre adorarea lui Dumnezeu, venerarea si invocare ingerilor si sfintilor, in <<Glasul Biserici>, nr. 9-10, 1974.
4. Pr. Al. N. Constantinescu, Invatatura Bisericii ortodoxe despre sfinti, in <<Glasul Bisericii>>, nr. 4-5, 1954.
5. Pr. D. Belu, Cinstirea sfintilor, in <<Mitropolia Moldovei>>, nr. 1-2, 1970.
6. Pr. Victor Moise, Cultul sfintilor, in <<Mitropolia Moldovei>>, nr. 7-8, 1974.
http://www.biserica.ch/docs/Invatatu..._sfintilor.htm