"Universality of salvation", aici, nu înseamnă că toți se mântuiesc, ci înseamnă că toți sunt chemați la mântuire, chemare la care unii răspund, iar alții nu răspund. Noi nu putem crede că Dumnezeu cheamă pe cineva la mântuire fără a-i oferi și mijloacele concrete de a se urca în vehicului mântuirii, care este Biserica. Putem noi, oare, crede că Dumnezeu procedează astfel: îi adună pe toți cei care vor fi drepți în Europa și în țările creștine ale lumii (ori, încă și mai și, în alea 6 țări ortodoxe, dacă privim EENS din perspectiva ortodoxă) în vreme ce îi face pe ceilalți să se nască printre islamici, evrei și păgâni ? Deci, trebuie să existe ceva dincolo de apartenența formală la Biserică, ce te poate mântui printr-o altfel de apartenență la aceeași Biserică. Altfel spus, dacă Biserica e asemenea unui organism viu, care are cap și are mădulare, ea are și un "suflet" al ei, o "conștiință" a ei, un ceva care trece dincolo de ceea ce vedem din ea, în care, dacă cineva se lasă înglobat, e suficient pentru salvare. Asta e altceva decât a susține că există mijloace de salvare în afara Bisericii.
Prin urmare, încă de mult, cu mult înainte de Conciliul Vatican 2 sau de fer. Ioan Paul al II-lea a apărut ideea a ceea ce teologii numesc "ignoranță invincibilă". Această idee, că ignoranții care nu sunt astfel din vina lor, se pot mântui fără a avea legătură vizibilă cu Biserica nu datează de la Vatican 2. Iată ce spune, de exemplu, enciclica
Quanto conficiamur a papei Pius al XI-lea:
7. Aici, de asemenea, iubiți fii și venerabili frați, este iarăși necesar să menționăm și să cenzurăm o foarte gravă greșeală în care cad unii catolici, care cred că este posibil a se ajunge la salvarea eternă trăind în eroare și în înstrăinare de adevărata credință și de unitatea catolică. O asemenea credință este în mod cert opusă învățăturii catolice. Există, desigur, cei care se luptă cu ignoranța invincibilă asupra preasfintei noastre religii. În mod sincer respectând legea naturală și preceptele ei înscrise de Dumnezeu în orice inimă și gata de a-L asculta pe Domnul, ei trăiesc vieți cinstite și sunt capabili de a atinge viața eternă prin virtuțile eficace ale luminii și grației divine. Fiindcă Dumnezeu cunoaște, caută și înțelege în mod limpede mințile, inimile, gândurile și naturile tuturor, suprema sa bunătate și clemență nu îngăduie nimănui care nu este vinovat de păcat deliberat să sufere pedeapsa eternă.
8. De asemenea, bine cunoscută este învățătura catolică potrivit căreia nimeni nu se poate salva în afara Bisericii Catolice. Salvarea eternă nu poate fi obținută de cei care se opun autorității și învățăturii acestei Biserici și sunt în mod obstinat separați de unitatea Bisericii și de urmașul lui Petru, Pontiful Romei, căruia "i s-a dat custodia viei de către Mântuitor" (Sinodul Ecumenic al IV-lea din Calcedon către Papa Leon). Cuvintele lui Cristos sunt suficient de limpezi: "Dacă refuză să asculte de Biserică, să vă fie vouă străin și vameș" "Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, și cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine." (Luca 10:17), "Cel ce va crede și se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi." (Marcu 16:16), "cel ce nu crede a și fost osândit" (Ioan 3:18), "Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; și cel ce nu adună cu Mine risipește." (Luca 11:23). Sf Ap Paul spune că asemenea persoane sunt "căzuți în păcat, fiind singuri de sine osândiți" (Tit 3:11); prințul Apostolilor îi numește "învățători mincinoși, care vor strecura eresuri pierzătoare și, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, își vor aduce lor grabnică pieire" (2 Petru2:1)
Să facem o paralelă. Să presupunem că nu despre EENS vorbim aici, ci despre o dogmă imaginară: "numai rapidiștii se pot mântui". Dar eu mă socotesc rapidist și vreau să mă mântuiesc. Cu toate astea, eu nu am fost în viața mea legitimat la clubul Rapid București. Nici nu am participat la Adunarea Generală Periodică a Rapidiștilor și știu foarte vag unde se află stadionul Giulești, mai ales acum, cu modificările din acea zonă, în care pare să fi trecut Conciliul Giuleștian II. Dimpotrivă, eu am fost legitimat la Dinamo. De copil am fost dus acolo, la cursuri de înot. Mai târziu, pe când eram adolescent, mi s-a spus că ar fi bine să fac arte marțiale și singurul loc unde se putea face asta atunci era clubul Ministerului de Interne, adică Dinamo. Din plasa asta eu nu pot ieși nici acum. M-a aruncat Dumnezeu să locuiesc fix vizavi de clubul Dinamo. Adică într-o viermuială de dinamoviști. Vă dați seama ce ar înseamna dacă eu aș aparține formal clubului Rapid și aș arbora un steag vișiniu la fereastră ? Nu aș fi sigur nici de pâinea pe care o cumpăr că nu a fost scuipată înainte, deoarece, se știe, dinamoviștii sunt capabili de orice, pe când rapidiștii sunt existențe serafice. În aceste condiții, întreb: sunt eu, sau nu sunt racordat într-un mod inpalpabil la sufletul echipei Rapid ? Sunt rapidist în inima mea, sau fac parte din cei "separați în mod obstinat de comuniunea cu echipa Rapid" ?
De fapt, deosebirea dintre cele două variante (interpretări posibile) ale aceleiași dogme EENS se reduce la aceasta: unde se termină ignoranța invincibilă și unde începe ignoranța vinovată. Pentru unii, ignoranță invincibilă înseamnă să nu fi auzit niciodată de Cristos și de Evanghelie. Pentru alții, se extinde și asupra celor care au auzit, dar care nu au avut condiții de a face o alegere liberă în inima lor. Numai Dumnezeu, Care cunoaște inimile, poate da un răspuns perfect la asemenea întrebări. Oare bunica mea, care auzise în mod evident că există o Biserică Catolică, a putut face în mod liber o alegere ? În condițiile în care, în satul ei, a fi catolic era ceva de neimaginat ? În condițiile în care preoții ortodocși de atunci, ca și mulți preoți ortodocși de azi, susțineau egalitatățile catolic = vândut ungurilor și Papa = Anticrist ?
Pe jumătate în glumă, pe jumătate serios, un preot spunea odată: "Biserica Catolică nu are numai Șapte Sacramente ale Salvării. Are opt. Al optulea este ignoranța. Ignoranța singură poate că a salvat mai multe suflete decât toate celelalte Sacramente la un loc."