[Savonarola]

În prealabil postat de Erethorn

In mod evident, invatatura de credinta a Bisericii nu este contradictorie decat cu ideile celor care refuza sa recunoasca autoritatea celor carora Cristos le-a spus: "Cine de voi asculta, de Mine asculta".

Savonarola (aka Doctor Faustus etc. etc.) face niste grave confuzii, datorate necunoasterii (in cel mai bun caz) unor notiuni fundamentale de eclesiologie.

Domnul Dragomir v-a dat, intr-o postare anterioara, un mic indiciu: conciliul Vatican II a fost unul pastoral.

Până acum am văzut destul de clar că doctrina de credinţă avută în vedere pe acest fir este contradictorie, semn clar al faptului că undeva cândva biserica şi papalitatea romană a făcut şi face greşeli. În materie de credinţă şi morală. Evident aceste greşeli sunt explicabile şi la fel diferenţa dintre doctrine şi asta având în vedere că şi interesele bisericii şi "papalităţii" romane s-au schimbat. Odată cu schimbarea intereselor a venit şi schimbarea doctrinelor. Şi aceasta nu este singura doctrină schimbată în ultima perioadă, pe lângă aceasta fiind şi învăţătura cu privire la libertatea religioasă, învăţătura şi/sau practica cu privire la "sfânta" inchiziţie.

În legătură cu pretinsul indiciu dat de colegul Dragomir, i-am replicat imediat (dar fanaticii în general văd doar ceea ce vor ei să vadă) că paragrafele cheie de la Vatican II în această chestiune fac parte dintr-o constituţie dogmatică, fapt care face absolut superflue şi ridicole pretenţiile lui Erethorn. Cât o fi fost sinodul de pastoral în cazul unei constituţii dogmatice vorbim despre altceva, vorbim despre dogme (în materie de credinţă în acest caz), iar când vorbim despre dogme la un sinod considerat ecumenic şi la o constituţie promulgată de papa Paul VI deja vorbim despre cu totul altceva decât caracter pastoral. Şi asta cu atât mai mult cu cât am arătat şi am văzut că şi în Gaudium et spes cei care s-au adunat în sinod au declarat că este o obligaţie ţinerea acelei doctrine (am scris într-un mesaj anterior). Evident că este vorba despre o obligaţie pentru catolici să creadă şi să ţină acea credinţă datorită faptului că la Vatican II, pe această temă, papa şi sinodalii pretindeau că predau adevărata doctrină de credinţă şi că sunt în mod implicit infailibili (cel puţin în această materie), chiar dacă această doctrină vine în directă contradicţie cu doctrina catolică anterior promulgată de alţi papi.