Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost introduse aseară în jurul orei 9:00 în Catedrala mitropolitană din Iași, potrivit „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova. Procesiunea a avut loc în glasul clopotelor străvechiului sfânt lăcaș și al Troparului Sfintei Parascheva, în prezența a peste 300 de credincioși, și a fost condusă de PS Mitrofan, Episcop al Bisericii Ortodoxe Sârbe pentru America de Est, și de PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
După cum a relatat maiorul Marius Țăranu, ofițer de relații publice la Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău, 200.000 de oameni s-au închinat la moaștele Sfintei Parascheva în cele șase zile de pelerinaj.
'Prin dreptul raclei Sfintei Parascheva au trecut în medie 1.500 de oameni pe oră. La Pelerinajul 'Calea Sfinților' și la slujba Sfintei Liturghii din ziua hramului au participat în total 50.000 de credincioși', a spus maiorul Marius Țăranu.
Amintim că racla cu moaștele Sfintei Parascheva a fost scoasă în procesiune din Catedrala mitropolitană din Iași marți, 11 octombrie, fiind depusă spre închinare în baldachinul amenajat în fața acestui sfânt lăcaș.