[Mihnea Dragomir]

Mulţi dintre noi, cei de azi, avem o percepţie deformată asupra Vechiului Testament, ca şi asupra unor aspecte mai punctuale din Noul Testament din cauza unei erezii pe care îmi place să o numesc "iubirism", care se înrudeşte cu modernismul, numit de Sf Pius al X-lea "panerezia secolului". Modificând sensul metafizic al conceptului de "Bine", accentuând bunătatea lui Dumnezeu, noi uităm că Dumnezeu este nu numai infinit de bun, dar şi infinit de drept. El este Cel care trimite suferinţele, bolile şi moartea, astfel încât toţi oamenii care au murit, au făcut-o ca urmare a voinţei lui Dumnezeu. El este Cel care hotărăşte când vine urgia Lui sub forma unor calamităţi naturale sau supranaturale, El fiind stăpânul vizibilelor şi invizibilelor. El este Cel care "zdrobeşte dinţii păcătoşilor" şi împarte pedeapsa.
Să nu uităm că pedeapsa este un aspect al justiţiei, iar justiţia este un lucru bun. Deci, Dumnezeu este bun, dreptatea Sa fiind perfectă. Ceea ce noi credem că este "bine", adică să avem păpică, să avem căldurică şi să nu ne doară burta este foarte diferit de ceea ce este cu adevărat bine. Cu totul altfel de Bine are în vedere Dumnezeu: este Binele vieţii de veci. Pierdem mereu din vedere că suntem pelerini pe pământ, suntem angajaţi de probă pe durată determinată şi avem de trecut nişte teste. Valoarea contractului a cărui durată va fi nedeterminată, răsplata retribuită nouă va fi atât de mare, încât ceea ce numim acum "suferinţe", "greutăţi" etc ni se va părea ridicol. Atunci ne vom minuna cât de bun este Domnul, care ne va da asemenea recompensă veşnică în schimbul unui atât de mic efort al nostru în această Vale a Plângerii.

Pe de altă parte, dacă nu vom trece cu bine perioada de probă, ne vom mira cât de tâmpiţi am putut fi, dacă pentru un "bine" de o clipă am putut da de la noi asemenea fericire perpetuă. Ca şi bogatul nemilostiv, ne vom tângui şi vom plânge şi vom spune: "Doamne, dacă aş fi ştiut !". "Dar ai ştiut", ne va răspunde El. "Ai avut pe Moise şi pe profeţi. Ai avut Biblia. Ţi-am dat bisericuţa aceea de lângă tine !". "Nu, Doamne, dacă ai fi trimis pe cineva din Cer să-mi spună, era altceva !" "Şi asta am făcut ! Oare nu L-am trimis chiar pe Fiul Meu ?" Fiindcă, aşa cum privind tot mai departe nişte şine de cale ferată ele par că se apropie până se ating, tot aşa ni se va părea, când nu vom mai fi în trup stricăcios mileniu după mileniu, că ceea ce a fost viaţa noastră pe pământ devine ceva punctiform. Mică ni se va părea atunci şi suferinţa noastră pe vremea când eram în trup, mic şi binele pe care l-am făcut. Iar realitatea spirituală pe care acum nu o putem vedea ni se va părea (şi va fi) enormă, fie că va fi vorba de realitatea salvării, fie de a damnării perpetue.

Kyrie, eleison !