Citat:
În prealabil postat de antoniap
Din pacate, Sistemul dispune
|
Citat:
doar pentru ca nu servesti Sistemul?
|
Ce este asta: "Sistemul" ?
Oameni buni, adevărul că Răul este prezent în lume îl știm din Biblie. Nu numai că e prezent, dar mai știm și că e foarte activ. Îl vedem și îl simțim. Este prezent în lume, în Biserică și în noi înșine. Grâul și neghina vor crește împreună, până la sfârșit. Mai vedem bine că răul din lume este coordonat. E prea bine pus la punct ca să nu aibă un centru unic de comandă și, numai în această privință, putem vorbi de un "Sistem". Dar, a crede că cel care îl coordonează este un om, sau câțiva oameni, sau o organizație făcută de oameni, e o înșelare. Un gând care nu vine de la Dumnezeu. Un lucru e clar: oamenii nu sunt capabili de asemenea sincronie planetară. Organizația care este în spatele tuturor relelor, "Sistemul", dacă vreți, este supraumană. Deși "infraumană" ar fi un termen mai potrivit.
Și tot din Biblie mai știm că, în războiul acesta care se poartă deasupra capetelor noastre, în spatele nostru, în noi, "Sistemul" este permanent sub controlul Atoatelui, care niciun veac nu-l scapă din putere. Se manifestă în lume forțe cu rădăcini invizibile. Se manifestă nu numai "Sistemul", dar se mai manifestă puterea proniatoare a lui Dumnezeu. De aceea, a crede că ar exista un "Sistem" care ne-ar trimite damnării împotriva voinței noastre, care ar acționa cumva inexorabil, e o altă idee care nu vine de la Dumnezeu. Purtătorii acestei idei, care pesemne că se cred foarte informați, sunt deja asemenea victimelor încolțite de șarpe, care sunt hipnotizate de privirea lui și, paralizate de frică, sunt convinse că nu e nimic de făcut. Le vestesc că pot foarte bine să fugă și că salvarea este chiar la doi pași: au doi prieteni protectori: Biserica și Sacramentele.