Citat:
Īn prealabil postat de sophia
Mi se pare f.gresita ideea asta si chiar merita o discutie separata.
Adica noi crestinii in general si ortodocsii in special, de persoana (Dumnezeu, Iisus) suntem legati, sau de credinta, de ideea si dogmele in sine?
Sigur ca implicit iubim si pe creatorul ideii, a conceptului, dar noi iubim ideea de crestinism, de Ortodoxie in sine.
Daca nu ar fi fost Iisus, sau mai corect Sfanta Treime si ar fi fost altcineva (Petru, Ion, Andreea, Paula), n-am mai fi iubit crestinismul, sau ortodoxia?
Nu inteleg ce-ai vrut sa spui.
Acum este adevarat ca fiecare din noi iubim si o persoana sau mai multe: Iisus, Maica Sa, Sf. Nectarie, sau Ion, sau alti sfinti, dar nu pentru ei insisi, ci pentru miscarea, contextul in care au existat si actionat, ca reprezentanti ai unei credinte.
Cine stie cum aratau ei si cum erau de fapt, ca oameni?
Ca sa revin la intrebarea initiala:
Eu sunt impotriva lucrurilor facute cu forta, cu violenta, cu pretul vietii.
Orice lucru trebuie facut cu sufletul, cu pace, cu iubire.
E adevarat ca intotdeauna la o idee, actiune, institutie, etc., exista si opozitia, dar in lupta asta trebuie sa existe si niste limite, mai ales cand este vorba de ceva spiritual, de suflet, cum este credinta. Altfel se neaga chiar conceptul pentru care se lupta in sine.
A te sacrifica sau a omori in numele credintei este de fapt o aberatie, pentru ca Dumnezeu nu cere asa ceva.
Credinta nu trebuie, nu are voie sa ucida, sau sa imbolnaveasca pe om (fizic sau mental).
Am citit si eu vieti de apostoli si sfinti care au trecut prin mari incercari si au murit. Dar sa nu uitam ca a fost vorba acolo si (sau mai ales), de interese politice, de putere, a oponentilor.
A fost vorba de despoti, de oameni care vroiau putere si bani prin orice mod.
Si daca credinta, sau Dumnezeu le-ar fi asigurat asta, probabil ca ar fi imbratisat asta si n-ar fi fost oponenti si nu ar fi omorat pe unul sau altul dintre sfinti.
De multe oricredinta a fost implicata (vrand, sau intamplator) in conflicte politice. Asta a fost problema. Si atunci au cazut si vieti pasnice si nevinovate, ca unii dintre sfinti.
Dar cred ca au fost si sfinti care au murit in conditii pasnice, care nu au fost omorati pentru ceea ce reprezentau ei. Cel putin asa sper.
Iisus nu a fost judecat si omorat pentru ideile lui in sine, ci mai degraba pentru pericolul pe care il reprezenta pentru interesele altora si pentru puterile sale.
Pe atunci religiile nu prea coexistau (sau nu pasnic). Astazi in Ierusalim coexista pasnic ortodoxi, catolici, iudei, musulmani (ca biserici).
Si nici nu s-a dus singur la moarte, din proprie initiativa, sau sa omoare pe altii.
Eu cred ca nu cu trupul trebuie luptat pentru o credinta, ci cu mintea si sufletul.
In acelasi fel mi se pare gresit si contra credintei a refuza hrana, sau lume, sau tratamente medicale, dovedind prin asta o mai mare credinta.
Citesc aici povestiri despre monahi sau pustnici, sau stiu eu, care nu mananca nu stiu ce (ou, sau carne, sau etc. chiar bolnav grav fiind), sau care nu se duc la medic, se duc in pustie, etc. pentru credinta lor.
Si nu vad legatura.
Nu stiu, eu asa consider. Poarta-ti credinta cu curaj, in lume si mai ales asa cum ti se cere: cu rugaciune, iubire de aproape. Infranarea si smerenia este si ea necesara, dar cu sens si ratiune.
Este ca pentru orice alt vis, sau ideal. Il iubesti, iti pui sufletul, lupti pentru el (pe plan moral, ideatic, spiritual, dar fara arme), si pana la urma obosesti, te epuizezi (burn-out) ca lumanarea si mori.
Si cui i-a folosit moartea ta? Trebuie pastrate limite si atunci succesul va fi mai mare.
|
Fiind eu de la tara, adica deprins cu toporul (si nu ma jenez sa recunosc asta) imi vine sa te intreb daca esti in toate mintile sau daca pur si simplu nu vezi ca ai sarit calul cu mistocareala (cum ziceti voi smecherii).
Dar nu te intreb. Imi venise doar, asa, o idee din alea la care te referi tu...
S-o luam pe rand, usurel:
1. Prima sminteala: "Adica noi crestinii in general si ortodocsii in special, de persoana (Dumnezeu, Iisus) suntem legati, sau de credinta, de ideea si dogmele in sine?"
Noi, crestinii ortodocsi, suntem legati prin Mila Domnului de Persoana Dumnezeu (cu P, sarmana fata, cu P iar nu cum te joaca pe tine batjocura). Relatia noastra cu Dumnezeu nu e de la persoana la inchipuirea persoanei (care scorneste un dumnezeu mintal) ci de la persoana (umana) la Persoana (Hristos Cel din Sfanta Treime). Noi suntem mladita care isi trage seva din Hristos Domnul, din Persoana Lui. Direct, asa cum firul de iarba isi trage apa si substantele hranitoare din bunul pamant, asa cum mugurele primeste seva din ramura pe care salasluieste. Locul nostru viu e in Palma lui Dumnezeu, viata din Viata, nu pe langa, nu afara din tzatzani, nu in aer ori de-a dreptul in vid ori neant. Suntem prunc viu alaptat direct de la sanul vesnic viu si nesecat al Dumnezeirii, iar nu un prunc ofilit, cartonat, care se alapteaza din inchipuirea unei tatze imaginare. Asta s-o stii de la unul care s-a nascut si a trait ani buni la tzara si stie ce e aia hranire de la san sau din ramura, care nu a aflat din carti cum e viata ci direct de la sursa concreta, prin Mila Domnului. Si a luat aminte la acestea, cum ai fi putut si tu sa iei, ca doar nu esti desenul pe carton al unui chip uman ci un om viu, concret, in carne si oase.
2. A doua aberatie: "Sigur ca implicit iubim si pe creatorul ideii, a conceptului, dar noi iubim ideea de crestinism, de Ortodoxie in sine.
Daca nu ar fi fost Iisus, sau mai corect Sfanta Treime si ar fi fost altcineva (Petru, Ion, Andreea, Paula), n-am mai fi iubit crestinismul, sau ortodoxia?"
Iubeste ideea de paine! Te va satura ea?
Iubeste ideea de dragoste. Te va infiora ea?
Iubeste ideea de haina. Te va imbraca ea? (De ce nu iesi pe strada imbracata in ideea de haina?)
Terfelesti prost un platonicism pe care nu l-ai mirosit bine.
Ei bine, monumentalo, daca nu ar fi fost, cum indraznesti sa scrii, Hristos Sfantul (Doamne, iarta-ma, sa nu cad in plasa blasfemiei cu nefericita aceasta impreuna): Nu, nu am fi iubit crestinismul. Cum as putea iubi crestinismul fara Hristos??????????????? Cum as putea iubi lumina fara soare? Gustul painii fara paine, caldura hainei fara haina, marul fara mar, somnul fara somn, viata fara viata. Sa radem? Sa blangem, mai degraba... Propui sa iubim absenta (inchipuita de tine) cand noi avem peste tot Prezenta??????????????? Desfiintarea in locul Fiintei? Fugi de aici ca te rad curcile.
Nu pot iubi ceea ce nu exista decat daca traiesc intr-o lume inchipuita, fara priza la fiinta si Fiinta. Vai, vai, in ce cub de fantasme traim surioara?
|