[ALEXANDRU ANASTASIU]

În prealabil postat de Scotland The Brave

In Scotian lupta ajunge la paroxism.Demonii maniei si ingerii blandetii se lupta intr-o inclestare cosmica,apocaliptica.Bietul suflet este sfasiat,cusut la loc,taiat si peticit,ridicat la cer si zdrobit de pamint.

În prealabil postat de Scotland The Brave

Esti un om bun Alexandru.Unul inantea ta,cu acelasi nume,avea falange de hopliti,alaturi de care a ajuns pana-n India,cautand gloria.Cand eram mic bunicul meu(RIP)imi desena pe harta drumul lui prin istorie.Apoi mi-a spus ca blandetea si dragostea ajung insa mai departe.Pana la Dumnezeu.Ma bucur ca fie si pentru moment incheiem in acest mod un dialog care asa ar fi trebuit sa incepa.Daca ti-am gresit sa ma ierti.Dumnezeu cu tine...prietene.

"- Şi bătrînul ?
- Sărutul îi rămîne ca un balsam pe inimă, şi totuşi, stăruie mai departe, neclintit, în hotărîrea lui.
- Ca şi tine, nu-i aşa ? răbufni Aleoşa îndurerat.
Ivan începu să rîdă.
- Toate acestea sînt cai verzi pe pereţi, Aleoşa! o simplă fantezie, fără nici un sens, a unui student cu o imaginaţie deşucheată, care în viaţa lui n-a scris nici măcar două versuri. De ce vrei să iei totul în serios? Nu cumva îţi închipui că voi fi avînd de gînd acum să mă duc la ei, acolo, la iezuiţi, să mă înrolez printre cei ce se căznesc să îndrepte lucrările sale? O, Doamne, mult crezi că-mi pasă mie de toate astea?! }i-am spus doar: să ajung numai la treizeci de ani, şi pe urmă gata, trîntesc cupa de pămînt!
- Şi mugurii plini de mîzgă, şi mormintele dragi, şi cerul albastru, şi aleasa inimii tale? Cum ai să trăieşti, de unde ai să iei dragostea pe care zici că le-o porţi? continuă cu lacrimi în glas Aleoşa. Poţi, oare, să-ţi duci mai departe viaţa cu iadul ăsta în inimă şi în cuget, spune-mi, poţi? Nu, sînt sigur că de aceea pleci, ca să te înrolezi la ei... iar dacă nu, ai să te omori, fiindcă n-ai să poţi rezista pînă la urmă!
- Există totuşi o putere în stare să reziste la orice! rosti Ivan cu un zîmbet de gheaţă.
- Care?
- Puterea Karamazovilor... puterea ce-o trag din ticăloşia lor.
- Puterea de a te cufunda pînă peste cap în desfrîu, de a-ţi pîngări şi sugruma sufletul, da?
- Poate şi asta... dacă pînă la treizeci de ani n-am să izbutesc, cine ştie, să scap cu faţa curată, căci... după aceea...
- Cum ai să izbuteşti? Cu ajutorul cui? Cu ideile pe care le ai e imposibil.
- Tot cu mijloacele Karamazovilor.
- Adică „totul este permis”? Asta vrei să spui?
Ivan se încruntă, galben ca ceara la faţă.
- Aha! rosti el cu un rînjet forţat. Văd c-ai prins cuvintele care l-au scos
din sărite deunăzi pe Miusov... şi pe care Dmitri le-a parafrazat cu atîta
candoare! Da, poate şi aşa, dacă-i vorba că „totul este permis”! Nu retractez.
De altfel, formula găsită de Mitenka nu-i chiar aşa de rea.
Aleoşa se uită la el fără să scoată un cuvînt.
- Trebuie să plec, frăţioare. Credeam că în toată lumea asta te am măcar
pe tine, continuă Ivan dintr-o dată înduioşat. Văd însă că în inima ta nu
există nici un locşor pentru mine, dragul meu sihastru. Nu înţeleg să renunţ
la formula „totul este permis”, de aceea sînt sigur c-ai să te lepezi de mine,
nu-i aşa?
Aleoşa se ridică, se apropie de el şi-l sărută blînd pe gură.
- E un plagiat! exclamă Ivan cuprins de o subită exaltare. Ai copiat
gestul descris în poemul meu! Totuşi, îţi mulţumesc. Şi acum, să mergem,
Aleoşa; nici tu, nici eu nu mai avem vreme de pierdut.
Fraţii părăsiră localul, oprindu-se totuşi încă o clipă în prag.
- Ascultă, Aleoşa, rosti Ivan cu fermitate, dacă o să mai am încă putere
să trăiesc pentru mugurii plini de mîzgă, crede-mă c-am să-i iubesc numai
de dragul tău. E destul să ştiu că exişti undeva pe lume ca să nu-mi fie
lehamite de viaţă. Eşti mulţumit? Dacă vrei, ia-o drept o declaraţie de
dragoste. Şi acum, drumurile noastre se despart. Ajunge, auzi tu? Ajunge cît
am vorbit!"
Vezi, dragul meu Scoţian, Hristos l-a sărutat pe gură pe marele inchizitor nu ca să-i confirme hulele ci ca să-i arate că-l iubeşte. îţi sărut şi eu gura ta virtuală, plagiez şi eu un pic. Dacă am fi doar noi doi aş pleca şi ţi-aş duce dorul în Hristos. Dar aici au fost şi alţii care au citit şi fiind pe un situs Ortodox, dorind să aflăm lunga cale la o medicină fără de înşelare, fiind aşadar pe urmele cele subtile ale înşelării duhovniceşti sunt obligat, fără de obligaţie să arăt cele greşite în spusele tale. Ca şi Alioşa mai sus nu te urăsc te iubesc pe tine ci doar nu sunt de acord cu hulele susţinute de tine şi pe ele le combat căci astăzi mult s-a amestecat adevărul cu minciuna şi în cunoaştere şi în trăire. Smerenia nu înseamnă a-ţi afirma păcătoşenia când trebuie mărturisită credinţa. Smerenia este o prăpastie în care te arunci cu totul lăsând să hotărască Dumnezeu ce vrea cu sufletul tău şi nu doar în gând ci în adâncul dorinţei şi nu în faţa altora, o smerenie care se arată nu e smerenie ci afişaj electoral.



Rom.10:8. Dar ce zice Scriptura? "Aproape este de tine cuvântul, în gura ta şi în inima ta", - adică cuvântul credinţei pe care-l propovăduim.
Rom.10:9. Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui.
Rom.10:10. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.


Vezi, tot al smereniei este şi mărturisirea. Iar ea implică:


Iac.5:12. Iar înainte de toate, fraţii mei, să nu vă juraţi nici pe cer, nici pe pământ, nici cu orice alt jurământ, ci să vă fie vouă ce este da, da, şi ce este nu, nu, ca să nu cădeţi sub judecată.

II.Cor.1:17. Deci, aceasta voind, m-am purtat, oare, cu uşurinţă? Sau cele ce hotărăsc, le hotărăsc trupeşte ca la mine da, da să fie şi nu, nu?
II.Cor.1:18. Credincios este Dumnezeu, că n-a fost cuvântul nostru către voi da şi nu.
II.Cor.1:.19. Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Cel propovăduit vouă - prin noi, prin mine, prin Silvan şi prin Timotei - nu a fost da şi nu, ci da a fost în El.
II.Cor.1:20. Căci toate făgăduinţele lui Dumnezeu, în El, sunt da; şi prin El, amin, spre slava lui Dumnezeu prin noi.


Vezi, trebuie să ne învăţăm să spunem da la tot ce este al lui Dumnezeu şi nu la tot ce nu este al lui Dumnezeu. Nu trebuie să le amestecăm.


Te rog, chiar atunci când vei vedea, şi de acum voi şi începe, să arăt greşelile din spusele tale nu le lua personal ca împotriva ta. Nu le voi zice lor, căci nu pot să le zic da. Da, îţi zic ţie fiindcă nu iubesc să-ţi zic nu: te iubesc sărmane suflete, pentru tine şi durerile tale. Iar atunci când va veni clipa aceea înfricoşată în care să simţi insuportabilul din iadul desris de tine, despre tine, mai sus, şi când ţi se va părea că nimic nu se mai poate face, când vei simţi cum a simţit Ivan Karamazov, te rog să nu uiţi a te arunca, gol de tine, în faţa Maicii Domnului.

Ea este singura ce te va putea scăpa.

Cu durere şi dragoste, Alexandru