[Marius22]

Multi dintre noi credem ca rabdarea este o realitate ce tine doar de noi, de firea noastra, mai iute sau mai asezata. Dar este adevarat numai in parte. Pentru ca rabdarea nu tine atat de calitatea firii, cat de calitatea relatiilor pe cale le avem cu Dumnezeu si cu semenii. Un om care nu se odihneste intru Dumnezeu, intru cei de langa el, prin dragostea pe care le-o poarta, va arata o rabdarea nestatornica.

De aceea, atunci cand dam dovada de nerabdare, sa avem inaintea ochilor inimii dragostea nemarginita pe care Dumnezeu ne-o poarta, care in Hristos a rabdat toate, cu smerenie, pentru mantuirea noastra si care, precum tatal pe fiul cel risipitor, cu indelunga rabdare, asteapta ca noi sa ne intoarcem.

Atunci cand ajungem la capatul rabdarii, sa stim ca Dumnezeu, Cel prin care si intru care exista toate, Cel carui nimic nu ii poate lipsi, ii lipseste totusi ceva: raspunsul iubitor al celor care Ii intorc spatele, pe care, cu rabdare, il asteapta.