Bine punctat. Dacă noi facem o schimbare, atunci acea schimbare trebuie existe în fiecare zi şi nu numai Duminica. Dacă nu putem renunţa la vechiurile obiceiuri legate de ţinută, atunci Duminica măcar să o facem din respect pentru comunitatea credincioşilor care merg la Biserică. Nu vreau să judec pe nimeni, dar observ femei care vin la biserică şi efectiv te sminteşte prezenţa lor, te obligă să-ţi muţi privirea pentru a nu te sminti. Consider că fusta lungă sau măcar decentă este primordială, apoi baticul, apoi rujatul (având în vedere că se sărută cele sfinte), machiatul în general, prezemţa cerceilor şi a altor bijuterii, chiar şi vopsitul părului. Părintele de la biserica unde merg le spune mereu femeilor: să renunţe măcar în biserică la pantaloni, cercei, bijuterii, machiaj etc... El întreabă femeile de ce se îmbracă aşa? Cui vor să placă ...că sigur nu lui Dumnezeu? Adică cu alte cuvinte femeile se machiază şi se aranjează ca placă dracilor? Dumnezeu ne dat fiecăruia o fizinomie uincă...de ce ne este ruşine să ne afişăm cu ea? De ce ne ascundem sub o mască? O mască care sicer oricât de bine ar fi aşezată (adică un machiaj foarte bun) tot nu afişează puritatea şi blândeţea chipilui dat de Dumezeu. Un exmplu ar fi Maica Domnului. Ce chip blând, ce chip curat. Acest chip ar trebui să fie un model pentru fiecare femeie. De fiecare dată când o femeie se fardează ar trebui să se gândească că ascunde acest chip sub o mască. Ar trebui fiecare femeie să se gandească înainte de a se farda cui doreşte să placă: lui Dumnezeu şi soţului? sau lumii?