[Daniel_7]

Mărturia unui profesor din Tesalonic:

„In urma discuţiei mele avute cu cineva despre profesorul Yannaras, devenisem oarecum îngăduitor faţă de el, datorită receptivităţii pe care acesta o arăta atunci când i se făceau cunoscute greşelile sale. După câteva zile l-am vizitat pe Părintele Paisie şi i-am spus despre aceasta. Atunci Stareţul, vădit supărat, plin de amărăciune aş putea spune, mi-a spus:

- Yannaras, atunci când îi arăţi că ceea ce propovăduieşte este înşelare şi hulă, îţi răspunde: „Da, da, aveţi dreptate…”. După puţin îţi spune iarăşi: „Da, da, aveţi dreptate…”, dar apoi continuă să scrie şi să stăruie în înşelarea sa, însă într-un mod mai „politicos” (adică mai camuflat)” .

Fără îndoială că în textele acestui scriitor există şi destule elemente pozitive (învăţături ale Sfinţilor Părinţi, poziţii ortodoxe ş.a.m.d.), dar ele devin astfel şi mai periculoase, deoarece sunt o momeală. Momeală care îi atrage chiar şi pe cititorii bine intenţionaţi şi nebănuitori sau – ceea ce este şi mai rău – îi înşală chiar şi pe oamenii şi povăţuitorii duhovniceşti, făcându-i astfel să le recomande (!) sau cel puţin să le îngăduie, îndreptăţindu-le cu „gândul cel bun”. Credem că acestora se potrivesc cuvintele Stareţului: „Sunt ca ouăle prăjite în care a căzut necurăţie şi trebuiesc aruncate împreună cu tigaia”.

Deoarece unii dintre cei care au o părere diferită despre scriitorul Yannaras pretextează că fericitul Stareţ Paisie l-ar fi înţeles greşit, atras chipurile de alţii, considerăm necesar – deviind poate de la subiectul nostru – să facem următoarele observaţii:

I. Stareţul Paisie nu numai că nu primea cu uşurinţă criticile făcute de o a treia persoană, dar nici în judecata omenească nu se încredea atunci când voia să-şi clarifice o poziţie faţă de cineva, mai ales atunci când aceasta era dezaprobatoare şi cu atât mai mult să o publice. In mărturiile de mai sus este vădit că:

a) este vorba de prezenţa unei energii suprafireşti (harisma străvederii), care încredinţează într-un mod de netăgăduit cuvintele Stareţului (vezi prima mărturie).

b) nu numai că l-a sfătuit personal pe acel profesor din Tesalonic să nu se lase târât de comentariile făcute de alţii, dar i-a şi arătat cu multă amărăciune pocăinţa fariseică a lui Yannaras (vezi a doua mărturie).

II. Toţi, din câte ştim, stareţii cuvioşi contemporani şi duhovnicii înzestraţi cu harisma discernământului şi-au exprimat aceeaşi poziţie cu cea a Stareţului Paisie. Dintre ei amintim pe:

a) Cuviosul şi eruditul stareţ Teoclit Dionisiatul, cel care s-a ocupat în mod sistematic de acest eres, demascându-l şi surpându-l.

b) Cuviosul stareţ Porfirie:

Despre poziţia lui faţă de scriitorul Yannaras, ucenicul bătrânului Acachie Kavsokalivitul, care l-a îngrijit până la moartea sa, spunea următoarele:

„Când disputa privitoare la nicolaism dintre Stareţul Teoclit şi profesorul Yannaras a ajuns la apogeu, Părintele Porfirie mi-a spus:

- Cele pe care le spune Teoclit le cunosc, dar cele pe care le spune Yannaras nu le cunosc. De ce?

- Cu siguranţă, Gheronda, pentru că Părintele Teoclit le scrie sub insuflarea harului.

- Da, aşa este!

Dar şi un alt ieromonah aghiorit, care zeci de ani a avut o strânsă legătură duhovnicească cu Stareţul Porfirie, adevereşte că într-o discuţie asemănătoare, Stareţul a adoptat faţă de Yannaras poziţia Părintelui Teoclit, spunând: „Fiule, foarte frumos scrie Părintele Teoclit!”

c) Fericitul Părinte Epifanie Teodoropulos, care în articolele sale bine argumentate ce nu primeau niciodată răspuns, a spulberat sofismele lui Yannaras, prin care acesta încuraja relaţiile de dinaintea căsătoriei, desfrânarea şi altele.