[ioanna]

În prealabil postat de Mihailc

Dacă tot s-a adus vorba despre ”reclamații”, putem folosi acest topic pentru a alcătui o listă de întrebări și neclarități legate de Yannaras.

Neclaritatea mea e legata de modul in care percepe el arta bisericeasca, rolul ei:

“Idolatrizarea trecutului, a traditiei, a “autenticitatii” ucide setea cautarii, ce diferentiaza evenimentul eclezial de religia institutionalizata. Dovada a acestei ucideri este si faptul ca ortodoxismul nu da nastere niciunuei Arte, copiaza pasiv Arta trecutului, percepe Arta doar ca pe o decorare a spatiului cultic- decorare didactica sau menita sa destepte sentimente pioase. Experienta istorica adevereste faptul ca orice cautare metafizica este echivalenta cu civilizatia, da nastere Artei, da nastere Sarbatorilor, da nastere comuniunii persoanelor. Dimpotriva, “certitudinile” sau “convingerile” religioase pervertesc Arta sub forma unui produs destinat consumului psihologic, pervertesc Sarbatoarea, sub forma comercializarii de sentimente si emotii, ba chiar sub forma unui oribil comert lucrativ, desfasurat de-a lungul intregului an. Pervertesc comuniunea relatiilor, sub forma unui parteneriat de interese, a asigurarii contractuale, a blindarii individuale, a solitudinii glaciale.” (cf. Contra Religiei pag.260-261)


Sunt de acord in privinta faptului ca arta bisericeasca trebuie sa se afle intr-o sustinuta cautare, insa aceast efort eu il vad prin investigarea propriei traditii, a "artei trecutului", caci doar asa poti sa lupti impotriva estomparii si pierderii identitatii. Intr-o lumea secularizata, cand seceta de simboluri religioase din spatiul public e evidenta, iar religia e limitata la spatiul bisericii, aceasta devine ultimul bastion nesecularizat , inscriindu-se astfel intr-o perpetua recapitulare a temelor euharistice si reiterare a traditiei religioase.

Am insa o reticenta in privinta acelui „doar ca” si ma intreb: nu acesta e rolul Artei bisericesti? Crearea unui mediu proprice de meditatie si rugaciune, deci menit sa trezeasca sentimente, de a fixa constiinta, de a determina o recunoastere a imaginii si de a mentine codul comun al acestor repere. Arta bisericeasca statorniceste ceea ce prin insasi esenta sa este inefabil, e menita sa produca emotie, caci fara emotie nu exista arta. Daca nu ti se misca toata fiinta e arta moarta.

Eu chiar m-as bucura daca am copia „arta trecutului” si aici ma refer la desenul si cromatica in stilul rasaritean bizantin, m-as bucura daca am reveni la caracterul sobru si hieratic al picturii bizantine. La noi se pastreaza randuiala programului iconografic, insa s-a pervertit pictura, care e infestata de realism, cromatologia desenului e de multe ori kitchoasa, ceea ce duce la pierderea transparentei sacrului. Prefer ca desenul sa pastreze stilul vechi, iar randuiala poate fi supusa unei note particulare a viziunii artistului. Icoana e cea care fixeaza sacrul in biserica, deci ea trebuie sa ramana fidela momentului ei de apogeu, reprezentat de stilul bizantin. Oricum, o regandire a spatiului interior nu e posibila doar din prisma artei, ci ar trebui schimbat discursul liturgic. De asemenea, daca biserica devine spatiu de expozitie , de tip muzeal, isi pierde caracterul "sacru".