[vsovivi]

În prealabil postat de Mtcrysty17

Dintr-o iubire pierduta..... nu am putere nici Tatal nostru sa il mai spun...... ce sa mai zic de acatiste citite, cum faceam inainte, rugaciune neincetata in minte si suflet, post cel putin o data pe saptamana...... toate s-au dus..... oricate probleme as avea, nu ma mai rog..... nu mai am nadejde ca Dumnezeu ma poate ajuta..... dupa zile, luni intregi de rugaciune adanca, nu s-a aratat nici macar un gram de lumina in intunericul vast din jurul meu....... din contra, totul a disparut....... nu vreau mila de la nimeni, vreau doar sa inteleg cum se poate ca El sa treaca nepasator pe langa niste munti de durere, nici macar Sa arunce vreo privire la nori intregi de rugaciune trimisi catre cer, la rauri de lacrimi scurse prin pamant..... toate astea impreuna cu putin ajutor de la diavol au dus la o deznadeje crunta, care ma indeparteaza putin cate putin de tot ce am construit in mintea si sufletul meu alaturi de El, tatal meu din ceruri...... cred cu toata fiinta mea in El si in tot ce tine de ortodoxie, dar nu Il mai simt alaturi..... toata focul meu interior a ajuns doar un carbune incins, care e pe cale de a se stinge..... Va rog sa ma iertati.....

''Şi cine va iubi mai mult pe femeia lui, pe bunica lui, pe mama lui, pe sora lui, tatăl lui, pe fratele lui, pe prietenul lui, pe animalul lui, pe natura lui, pe poza lui decât pe Mine nu e vrednic de Mine''... ceva de genul ăsta...

Deci iubeşte-L mai mult pe Dumnezeu decât pe femeile, decât pofta asta ca mereu s-o revezi numai pe ea...

Însă fără dragoste n-are sens nici deznădăjdea... dar omul nu ştie ''postul şi iubirea care îmi place Mie'' ca să iasă din belea, nu ştie ci merge ca gândacul la bec să se lovească mereu cu capul de stâlp şi jos în iarbă pândesc broaştele să-l înghită cu fulgi cu tot.

Păi nu pofti dezastrul credulităţii şi atunci nu vei mai deznădăjdui în plăcerile autodistructive al victimei plânse de gLume. E pătimăşie decăderea asta căci dragostea nu iubeşte pentru ca să-şi facă avere proprie şi personală din toate cele. Şi patima asta crudă trece dacă lepezi carnea, coaja, berea şi strângerea sadică de pleoape... dacă nu le mai încreţeşti cu sarcasm.

Şi mai e ceva, tot necazul vine de la cafia, că aşa te ia... neputinţa... te ia altcineva. Şi nu mai scoate la ofertă adularea... ei, a cafelei, că va trece de ora 9 şi nimănui nu-i va păsa.

Câtă durere... ofofof... aş da zile de la mine... pentru frumoasa mea. Dar pentru Iisus ce ai da?.. ai da altceva decât nemulţumiri autovictimizante şi tânguiri amare că nu ai primit ce ai cerut pentru trup? Desfrânarea vine prin pofte şi aia nu e iubire ci e lăudăroşenie, păcat în trup... deci e normal ca să nu-ţi răspundă nimeni la răugăciuni... din moment ce posteşti o dată pe an exact aşa ca fariseii, iartă-mă dar am impresia că voiai să faci sex cu ea şi credeai că aia va fi socotită iubire, însă precis urma avortul sau ce crezi că vei scăpa doar cu tânguiala şi târguiala?

Mulţumeşte Domnului că te-a ferit de rugăciunile tale deşarte ca nu cumva să se împlinească ele, căci tu nu ştiai ce ceri, şi cereai cu ardoare pofta de înşelare, de alta. Asta am impresia că am păţit-o eu, poate şi tu, nu ştiu. Oare mă înşel dragul meu kaa?