Ganduri vechi, pe care le credeam depasite definitiv, revin uneori, cand imi e lumea mai draga. Mi se intampla, poate si voua.
Revin aceste ganduri, am inceput a crede ca inteleg, atunci cand intalnesc tipuri de situatii asemanatoare cu acelea de care erau legate gandurile rele (de pilda, intru intr-un bar sau ascult prin forta situatiei comentariile zgomotoase ale unor suporteri), cand in mine s-a pornit o dispozitie pacatoasa si, desigur, deoarece balaria patimilor nu a fost smulsa din radacini. Innoirea mintii e un proces indelungat, asa imi pare ca inteleg, cel putin in cazul meu.
Unele ganduri sunt foarte suparatoare. Ma duc de-o vreme la plans, la plans greu. Indraznesc sa va marturisesc ca aseara am plans tocmai datorita unui asemenea gand. Un gand de hula, nenorocitul de mine, un gand pe care am obosit, imi pare, sa il traiesc in mintea mea (desi vine ca o sageata, fulgerator)... Si am plans, aproape deznadajduit, caci simt cum raneste adanc, asa imi pare...
Dar gandurile acestea eu unul le merit. Sunt urmarea modului meu de a fi, a gradului meu de necuratie, actuala si trecuta. Roade si seminte ale patimilor.
Sunt si mana care arata incotro am de plivit (barna din ochiul propriu), de curatat, de luptat.
Sunt atat avertismente cat si ajutor impotriva mandriei. Un indemn care imi suna cam asa: "Hotaraste-te odata! Pentru ce tergiversezi? Pana cand? Hai, curaj!"
Sunt semne si sprijin pentru buna voire si buna faptuire.
Sunt ispite fara de care viata duhovniceasca incremeneste, slabeste, inceteaza.
Sunt bolduri pentru trezire, antidot impotriva atmosferei caldicele in care traiesc adeseori.
Nu le doresc, caci ustura tare. Dar inteleg ca sunt, pana la o masura, ferestre deschise catre pocainta, catre indreptare.
Fie ca Doctorul nostru, Bunul Parinte, sa ne dea intelepciunea de a cauta, gasi si mentine statornic pozitia cuvenita fata de gandurile rele, intru mantuire. AMIN+