''Și cine va iubi mai mult pe femeia lui, pe bunica lui, pe mama lui, pe sora lui, tatăl lui, pe fratele lui, pe prietenul lui, pe animalul lui, pe natura lui, pe poza lui decât pe Mine nu e vrednic de Mine''... ceva de genul ăsta...
Deci iubește-L mai mult pe Dumnezeu decât pe femeile, decât pofta asta ca mereu s-o revezi numai pe
ea...
Însă fără dragoste n-are sens nici deznădăjdea... dar omul nu știe ''postul și iubirea care îmi place Mie'' ca să iasă din
belea, nu știe ci merge ca gândacul la bec să se lovească mereu cu capul de stâlp și jos în iarbă pândesc broaștele să-l înghită cu fulgi cu tot.
Păi nu pofti dezastrul credulității și atunci nu vei mai deznădăjdui în plăcerile autodistructive al victimei plânse de gLume. E pătimășie decăderea asta căci dragostea nu iubește pentru ca să-și facă avere proprie și personală din toate cele. Și patima asta crudă trece dacă lepezi carnea, coaja, berea și strângerea sadică de pleoape... dacă nu le mai încrețești cu sarcasm.
Și mai e ceva, tot necazul vine de la
cafia, că așa te ia... neputința... te ia altcineva. Și nu mai scoate la ofertă adularea... ei, a cafelei, că va trece de
ora 9 și nimănui nu-i va păsa.
Câtă durere... ofofof...
aș da zile de la mine... pentru
frumoasa mea. Dar pentru Iisus ce ai da?.. ai da altceva decât nemulțumiri autovictimizante și tânguiri amare că nu ai primit ce ai cerut pentru trup? Desfrânarea vine prin pofte și aia nu e iubire ci e lăudăroșenie, păcat în trup... deci e normal ca să nu-ți răspundă nimeni la răugăciuni... din moment ce postești o dată pe an exact așa ca fariseii, iartă-mă dar am impresia că voiai să faci sex cu ea și credeai că aia va fi socotită iubire, însă precis urma avortul sau ce crezi că vei scăpa doar cu tânguiala și târguiala?
Mulțumește Domnului că te-a ferit de rugăciunile tale deșarte ca nu cumva să se împlinească ele, căci tu nu știai ce ceri, și cereai cu ardoare pofta de înșelare, de alta. Asta am impresia că am pățit-o eu, poate și tu, nu știu. Oare mă înșel dragul meu
kaa?