7. Critica dlui Yannaras privitoare la Sfantul Nicodim nu se arata lipsita de legatura cu opiniile sale despre persoana si eros [2].
Vom mentiona aici unele critici necunoscute mai larg:
Profesorul Ioannis Panagopoulos noteaza:
„Daca am admite – cum face Chr. Yannaras, To prosopo kai o eros, p. 38 – ca in teologia rasariteana „baza si punct de plecare e apofatismul fiintei”, trebuie sa observam ca in aceasta acceptiune se introduce o diferentiere logica intre fiinta si ipostas care in ultima instanta suprima apofatismul lor…”(„Ontologhia i Theologhia tou prosopou”, Synaxi 13, 1976, p. 71).
Profesorul si mitropolitul Pergamului, Ioannis Zizioulas:
„Dl Yannaras se straduieste in noua editie a cartii sale (cu titlul To prosopo kai o eros, 1976, p. 60) sa depaseasca pe Heidegger identificand “ekstasis”-ul nu „pur si simplu cu modul in care tot ceea ce este apare in orizontul timpului”, ci cu „experienta catolicitatii personale, adica cu autodepasirea iubitoare extatica. Dar dificultatea in uitilizarea lui Heidegger pentru interpretarea teologiei patristice ramane insurmontabila, tinand seama de problema generala a relatiei filozofie-teologie, asa cum apare ea la Heidegger” („Apo to prosopeio eis to prosopon”, in: Charistiria is timia tu Mitropolitu Chachidonos Melitonos, Thessaloniki,1977, p. 303).
Preotul dr. Nikolaos Loudovikos:
„Intr-o opera cum e cea a lui Ch. Yannaras, To prosopo kai o eros, ispita aceasta [efortul de a produce o filozofie a persoanei, un personalism crestin] ramane necontenit activa, autorul tinde in mod continuu sa sucombe intr-o ontologie filozofica, adica, in cele din urma, intr-o metafizica a persoanei, in efortul lui de a-si impropria evenimentul persoanei in limbajul contemporan al filozofiei. Persoana tine de taina veacului viitor, e un eveniment eshatologic, euharistic, si, de aceea, un adevarat scandal pentru orice abordare filozofica...” (I eucharistiaki ontologhia sti theologiki skepsi tu Aghiou Maximos Omologhitou, Thessaloniki, 1989, p. 333).
Sau:
„Abordarea extazului insusi in relatie cu Duhul Sfant lipseste, intre altele, si din lucrarea lui Ch. Yannaras, To prosopo kai o eros. Lipsa aceasta e capitala: numai prin Sfantul Duh se poate constitui o comuniune si, de aceea, orice realizare a extazului fara referire la premiza lui pnevmatologica contine riscul inchiderii in «monismul subiectului» (Y. Belaval) traditional occidental si, in cele din urma, intr-un individualism ascuns de tinuta narcisista (in terminologia psihanalitica traditionala), chiar daca vorbim despre persoana si iubire. Iubirea extatica e un rezultat al biruintei in Duhul Sfant asupra puterilor demonice ale separarii si iubirii de sine” (ibid., p. 343, 344).
Verna Harisson scrie:
„Date fiind toate acestea, e curios ca Yannaras accentueaza insistent semnificatia sexualitatii in existenta umana. Se insista ca Parintii greci ar sustine acest punct de vedere si ca «Biserica recunoaste in eros identitatea existentiala a omului» (p. 214). Dar slaba marturie patristica adusa in favoarea justificarii afirmatiilor sale indraznete nu convinge. La Parinti, expresia eros se refera la iubirea care se depaseste pe ea insasi” („Yannaras on Person and Nature”, St Vladimir’s Seminary Theological Quarterly 33, 1989, p. 295).
Urmare a celor de mai sus ne intrebam: nu cumva dl Yannaras teologiseste „aristoteliceste” si nu „pescareste” [„apostoleste”]?, ca sa vorbim ca si Sfantul Grigorie Teologul.
Nu este deci nici o mirare faptul ca, bazate pe premize false, opiniile lui despre persoana si eros si modul realizarii lor au consecinte neplacute si in practica.
Duhovnicii athoniti se refera cu durere la cazuri in care madulare tinere ale Bisericii citind lucrarile lui Yannaras si-au format impresia ca si relatiile extraconjugale, in cazul in care exista legatura erotica, nu numai ca sunt pacatoase, ci, dimpotriva, sunt justificate moral ca unele ce contribuie la realizarea persoanelor.
Pentru motive lesne de inteles, la fel ca si critica sa la adresa Sfantului Nicodim, aceste opinii ale sale raspandite intre tinerii neintariti in credinta isi gasesc un ecou larg.
Astfel, dl Yannaras indeamna pe cititorii sai, si mai cu seama pe tineri, sa devina judecatori ai sfintilor si sa ramana in Biserica satisfacandu-si in acelasi timp patimile lor, fara sa fie calauziti spre dobandirea pocaintei adevarate, a smeritei-cugetari, a curatiei si ascultarii, fara de care este cu neputinta adevarata libertate in Hristos.
Speram ca dl Yannaras va cantari marea sa raspundere inaintea lui Dumnezeu.
Ne intrebam: nu cumva dl Yannaras respinge nu numai moralismul eticismul, ci si exigentele morale fundamental ale Evangheliei?
Scriem acestea cu multa iubire in Hristos pentru persoana d-lui Yannaras, fara sa trecem cu vederea elementele pozitive ale operei lui teologice.
Indreptarea in smerenie din partea sa a celor gresite de el, nu din rea intentie, ci din neputinta si nedesavarsire omeneasca, ar face intreaga sa opera acceptabila pentru constiinta Bisericii si primita si bineplacuta inaintea Dumnezeului Celui Sfant.
Altfel, invataturile lui care nu sunt in acord cu teologia ortodoxa patristica vor intuneca, otravi si face periculoase pentru sufletele crestinilor chiar si punctele frumoase si pozitive ale operei lui.
Aceasta e rugaciunea noastra catre Preasfantul Duh Care lumineaza si arata pe adevaratii teologi ai Bisericii noastre, si acesta e si indemnul nostru si asteptarea noastra de la dl Yannaras”.
Toti reprezentantii si intai-statatorii celor 20 de manastiri ale Sfantului Munte Athos adunati in sedinta comuna
|