Rugaciunea Domneasca
Draga Scotland si draga Moshule,
permiteti/mi sa ma opresc o clipa la un fragment din postarea comentata si anume:
"dar mai ales ii tot cerem sa ne fereasca de ispite, desi numa prin ispite, ne putem rupe de vrajmas..."
Sunt putin nedumerit...
Marturisesc ca nu ma rog Domnului sa ma fereasca de ispite. De ce? Pai, atat cat am cercetat in cartile ortodoxe (pe cele de alte confesiuni inca nu le-am studiat) si am incercat sa pricep, ispita nu poate lipsi din viata crestinului, din varii motive sau ratiuni, din iconomia lui Dumnezeu, asa cum putem pricepe.
Ceea ce cred ca fac atunci cand ma rog, este sa chem in ajutor pe Domnul atunci cand eu, deja ispitit, dorm in nestire dus molcom de vraja ispitei, ca un barosan tolanit la soare pe yahtul sau, in sezlong, de-a lungul Amazonului, sa zicem...
Sau, mai ca la mine acasa, la tara, ca porcul care nu se opreste din hapaiala pana nu plesneste de-a binelea. (mai bun exemplu ar fi vaca, ea "se umfla" cand maninca anumite ierburi si, de obicei, daca se umfla atunci moare).
Daca am inteles bine, pericolul este aceasta amorteala, ducere la nesfarsit cu presul, lipsa trezviei celei mai elementare (in cazul meu), adormirea simtului pericolului, lafairea, terfelirea. Cred ca acestea sunt ipostazele in care ma tem ca ma pot afla si, atunci, rog pe Domnul sa intervina pentru a opri aceasta tarare a mea prin noroiul pacatului, si ma vad ca lesul lui Hector tarat de carul lui Ahile in jurul cetatii fiecarei zile...
Nu ma lasa sa ma duc, Doamne, ca frunza de laur pe apa... Pune-mi o stavila, ceva, sau mai bine da-mi putina mahnire, o durere, o simtire mai subtire... Ori de-a dreptul ia-ma de urechi si trage-ma in sus, ridica-ma din nesimtirea si necredinta mea, precum odinioara L-ai ridicat pe Petru, "putincredinciosul", cand se scufunda in mare...
Cam asa ceva, cam asa suna in mine "Si nu ne duce pe noi in ispita"...
Iertati, daca am spus ceva nelalocul lui.
|