[ALEXANDRU ANASTASIU]

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Domnule doctor, chiar credeti astfel?! Va asumati cele gandite si scrise? Nu in fata unor pacatosi de forumisti, dintre care cel dintai, si un idealist imbecil sub toate aspectele, sunt eu, ci in fata Cuiva de Sus. Aveti idee ce e satanismul?!!? "Pur" sau nu?
Si mie mi s-a facut o piloerectie sinistra, care parca imi antreneaza toata pielea trupului...si nu de frig, la care, din voia Domnului, sunt imun. Va las sa ghiciti pe dvs. de ce.
Cu aleasa consideratiune. (Imi place mai mult romana oarecum mai veche. Are distinctie; asta mai noua, forjata in anii comunismului si mai apoi ai neocapitalismului bestial, mi se pare tinzand spre golanesc si derizoriu).

F.M. Dostoievski IDIOTUL
Roman în patru părţi
Traducere din limba rusă NICOLAE GANE pag.417-418
http://www.scribd.com/doc/47076844/F...%C4%83r%C5%A3i

- Pavlişcev era un spirit luminat şi un creştin, un adevărat creştin,
declară brusc prinţul. Cum a putut el să treacă la o credinţă care nu e
creştină?... Catolicismul nu este de fapt o religie creştină! adăugă el
deodată, învăluind dintr-o privire scînteietoare întreaga societate.
— Asta-i cam prea mult, murmură „înaltul demnitar" şi se uită cu
mirare la Ivan Feodorovici.
— Cum vine asta, că religia catolică nu este o credinţă creştină? se
răsuci pe scaun Ivan Petrovici. Atunci ce fel de credinţă este?
— Şi totuşi nu este o religie creştină! răspunse emoţionat şi peste
măsură de tăios prinţul. Asta în primul rînd, iar în al doilea rînd
catolicismul roman e chiar mai rău decît ateismul, iată părerea mea! Da!
asta e părerea mea! Ateismul, de fapt, se mărgineşte la negare, reduce
totul la zero, pe cînd catolicismul merge mai departe: predică un Hristos
denaturat, un Hristos ponegrit şi profanat, un Hristos care este contrariu
celui adevărat! Catolicismul îl predică pe Antihrist, vă asigur, v-o jur! E
convingerea mea intimă pe care mi-am format-o de ani de zile şi care m-a
făcut să sufăr cumplit... Catolicismul roman crede că biserica nu poate să
trăiască pe pămînt dacă lumea întreagă nu este supusă puterii sale
politice şi strigă: Non possumus. După mine, catolicismul nici nu este
propriu-zis o religie, ci numai continuarea Imperiului roman din Apus, şi
totul în el, începînd cu credinţa, e subordonat acestei idei. Papa a pus
stăpînire pe pămînt, pe un tron terestru şi a luat sabia; de atunci totul
merge aşa, numai că săbiei i-au mai adăugat minciuna, intriga, falsitatea,
fanatismul, superstiţia, ticăloşia şi crima; şi-au bătut joc de sentimentele
poporului cele mai sacre, cele mai drepte, cele mai naive, cele mai
arzătoare; au vîndut toate şi totul numai pentru bani, pentru o josnică
stăpînire pămîntească. Şi să nu spunem atunci că-i învăţătura lui Antihrist?
Cum să nu fi dat ea naştere ateismului? Ateismul izvorăşte din însăşi
esenţa catolicismului roman! Acolo zace de fapt geneza ateismului.
Ateismul e chiar în ei, căci puteau ei oare să creadă sieşi? Ateismul s-a
hrănit din dezgustul pe care-l inspirau. A fost generat de minciuna şi de
neputinţa lor spirituală! Ateismul! La noi, credinţa şi-au pierdut-o numai
anumite pături, cum foarte bine s-a exprimat mai adineauri Evgheni
Pavlovici. şi anume cele care şi-au pierdut rădăcinile; în schimb acolo,
în Europa, chiar la masele cele mai largi ale poporului, credinţa s-a şubrezit
- întîi şi întîi din ignoranţă şi din urzeala de minciuni, iar apoi din fanatism,
din ură faţă de biserică şi faţă de creştinism! Prinţul se opri puţin pentru aşi
trage răsuflarea. Vorbise prea repede şi agitat; era palid, se sufoca. Toţi
schimbau priviri nedumerite între ei, şi doar bătrînelul îşi dădu drumul
pufnind de rîs. Prinţul N. îşi scoase lornionul şi fără nici o jenă începu să-l
examineze pe orator. Poetul, neamţ de obîrşie, se urni din colţul lui şi cu un
zîmbet maliţios pe buze îşi trase scaunul mai aproape de masă.
-Exa-ge-rezi din cale-afară, spuse tărăgănat şi cu oarecare plictiseală
în glas Ivan Petrovici, stînjenit parcă de întorsătura pe care o luase
discuţia. Biserica de acolo numără şi ea reprezentanţi de vază, vrednici de
toată stima şi plini de virtuţi.
- Nici nu m-am referit, de fapt, la cutare sau cutare reprezentant al
bisericii, luat separat. Am avut în vedere catolicismul roman, ca atare,
privit în însăşi esenţa lui. Am vorbit de Roma. Cum ar fi cu putinţă ca o
biserică să dispară cu totul? N-am afirmat niciodată aşa ceva!
- Admit, dar sînt lucruri prea cunoscute şi n-are rost să mai vorbim...
asta ţine de teologie...
- A, nu, nu! Nu numai de teologic, vă asigur! Asta ne priveşte mult
mai de aproape decît vă închipuiţi. Tocmai aici e greşeala noastră
principală, că nu vrem, sau poate nu sîntem în stare să înţelegem că nu
este vorba despre o problemă cu caracter pur teologic! Pentru că şi
socialismul, fiind un produs al catolicismului, este de esenţă catolică! Şi el,
ca şi fratele său bun, ateismul, deşi opus catolicismului din punct de
vedere etic, este şi el un rezultat al desperării, în măsura în care tinde să
se substituie puterii morale, Pe care religia n-o mai are, spre a potoli
aspiraţiile spirituale ale omenirii însetate de adevăr şi a o mîntui, dar nu
prin învăţătura lui Hristos, ci, asemenea catolicismului, tot prin violenţă. E
aceeaşi eliberare prin violenţă, aceeaşi unire prin sabie şi sînge!,,Nu-ţi este
îngăduit să crezi în Dumnezeu,nu-ţi este îngăduit să ai avere, nu-ţi este
îngăduit să ai personalitate, fraternite ou la mort, două milioa- ne de
capete!" După faptele lor, îi vei cunoaşte - iată adevărul de netăgăduit! Şi
să nu vă închipuiţi că lucrurile acestea sînt chiar atît de inofensive şi nu
prezintă nici o primejdie pentru noi! O să trebuiască să ne împotrivim, să
dăm o ripostă, şi cît mai curînd fără multă zăbavă! Să opunem
Occidentului adevărul întrupat în Hristos al nostru, adevăr pe care noi l-am
păstrat, în timp ce ei nici nu l-au cunoscut măcar! Trebuie să ne înfăţişăm
înaintea lor ca purtători ai unei civilizaţii a noastre, şi nicidecum să ne
lăsăm prinşi orbeşte în mrejele lor iezuite! Iată care trebuie să fie poziţia
noastră faţă de ei! Şi să nu se mai spună la noi că predica iezuiţilor este
subtilă şi elegantă, cum s-a exprimat cineva aici, adineauri...
— Dă-mi voie, dă-mi voie, te rog, se nelinişti Ivan Petrovici privind
înspăimîntat înjur, ideile dumitale sînt desigur lăudabile şi pline de
patriotism; mi se pare totuşi că ceea ce ai afirmat acum e cam exagerat
şi... cred că ar fi mai bine... să lăsăm discuţia asta...
— Nu, nu-i deloc exagerat, mai degrabă e atenuat; fără îndoială, e atenuat, pentru că nu sînt în stare să mă exprim;


Când m-am exprimat că sălbaticul iezuism care a transformat creştinsimul în satanism în numele lui Hristos. Deci mai rău decât satanismul pur. m-am referit la faptul că satanismul face crimele pe care le-a făcut papalitatea în numele lui satan, deci recunosc ce fac şi în numele cui şi astfel urâciunea lor arată cât de urât e cu adevărat satan iar prin contrast îl laudă pe Hristos care este atât de frumos. Răutatea mai mare decât a satanismului care este în papalitate este că ea face crimele sataniste (cunoscute şi răscunoscute, pentru care papa şi-a cerut şi iertare în public, dar sistemul teologic care a dus la acestea nu l-a schimbat) dar aceste crime sataniste le face în numele lui Hristos. Făcându-le în numele lui Hristos Îl huleşte pe acesta ca fiind în roadele Lui ca şi satan, că e urât ca şi satan, ceea ce să nu fie în veac. Vedeţi? Vicleşugul este mai rău ca răutatea pură.

Matei 5:16 Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.

E valabilă şi reciproca.

Matei 7:15 Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.
Matei 7:16 După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
Matei 7:17 Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele.
Matei 7:18 Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.
Matei 7:19 Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.
Matei 7:20 De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte.

După roadele istorice cunoaştem pomul papalităţii. Cer cercetând cineva cu luare aminte doctrina papalităţii va cunoaşte că negreşit aduce roade criminale acest pom.
Noi nu avem nimic împotrivă că-L cinstiţi pe Hristos şi pe Maica Domnului şi pe Sfinţii Părinţi ş.a.m.d. deşi sunt ascunse în cinstirea pe care le-o aduceţi multe hule, e o falsă cinstire, ci avem împotriva a pune omul papă pe acelaşi plan cu Dumnezeu, ceea ce este adevărată idolatrie de unde izvorăsc fanatismul papal pentru a-l impune ca locţiitor de dumnezeu şi împărat al acestui pământ, lucru pe care nici Hristos nu L-a dorit:

Ioan 18:36. Iisus a răspuns: Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici.

Chiar dacă acum, datorită ecumenismului la modă, papii nu mai fac, la arătare, crimele trecute, poate unii sunt chiar bine intenţionaţi, însă, negreşit, cum se va ridica ecumenismul de pe faţa pământului (ca orice ideologie omenească are un început, prezent şi un sfârşit) şi veţi dobândi din nou putere, veţi începe din nou să ucideţi din fanatism. De aceasta dacă aţi putea scăpa bine ar fi... Dar câtă vreme credeţi în credinţa care a făcut în istorie acestea precis nu veţi putea scăpa...