2. „Sotia este a doua autoritate”

In viziunea Sfantului Ioan Gura de Aur, autoritatea care insoteste conducerea treburilor familiale este in mod real impartita in cel mai inalt grad – sotia fiind „a doua putere (arche deutera)” (18) , „al doilea imparat al casei, caruia ii lipseste doar coroana” (19 ). El defineste casatoria drept „acea stare potrivit careia exista si egalitate (ison), si libertate”, unde „supunerea este usoara (holos mikra)” (20) Daca „cel ce conduce in Biserica are colaboratori (koinonous)(21) care se afla sub autoritatea lui (tes arches), tot astfel si barbatul are un colaborator (koinonon), anume, pe sotia lui.”(22)

Prin urmare, sotia este a doua putere in familie, avand doar ceva mai putina autoritate decat sotul ei, care conduce treburile familiale in stransa colaborare cu ea. Sfantul Parinte nu ne ofera o descriere detaliata a felului in care ar povatui el un cuplu sa-si organizeze viata familiala zi de zi. Dupa toate probabilitatile, a considerat ca este eficient sa ne puna la dispozitie indrumari de ordin general, din care fiecare cuplu in parte sa-si poata alege pe cele care ii sunt de folos. Fara sa apelam la nici un fel de speculatii proprii, ci doar bazandu-ne pe aceste indrumari, putem presupune ca el preconiza ca fiecare decizie luata intr-o familie sa fie precedata de discutii sau dezbateri, la care sa participe ambii membri ai cuplului, in asa fel incat decizia finala sa se bucure de acordul amandorura - si, bineinteles, si al copiilor, atunci cand este cazul. Daca sotul si sotia se iubesc cu adevarat, daca tin cu adevarat unul la celalalt, atunci sotul nu va avea nici un motiv sa treaca peste vointa sotiei lui, impunandu-si propria vointa, deoarece fiecare dintre ei se va gandi la binele celuilalt mai mult decat la cel personal, se vor supune amandoi in aceeasi masura poruncilor date de Hristos Domnul si vor progresa duhovniceste impreuna, cu aceeasi ravna.

Un sot inzestrat cu intelepciune va dori intotdeauna sa se sfatuiasca cu sotia lui inainte de a lua o hotarare, beneficiind astfel de chibzuinta ei; se vor invata astfel unul pe celalalt si se vor stimula unul pe celalalt pe taram spiritual, dupa cum vom vedea in cele ce urmeaza. In ceea ce priveste conducerea gospodariei, Sfantul Parinte considera ca sotia este aceea care trebuie sa fie la carma, in timp ce sotul, constient ca este mult mai putin apt decat ea in acest domeniu si ca nu are experienta necesara rezolvarii problemelor gospodaresti, trebuie sa fie foarte recunoscator ca ea este cea care conduce, si nu el; lui ii revine, desigur, responsabilitatea de a veghea la bunul mers al lucrurilor, in ansamblul lor. La sfarsitul acestui capitol, vom analiza mai in detaliu „diviziunea muncii” in familie conform viziunii hrisostomice, recomandata de Sfantul Parinte ca un tipar comportamental demn de urmat de cei doi membri ai unui cuplu matrimonial.

3. Reciprocitate intru supunere

Asa cum aratam in cele de mai sus, conceptia si practica supunerii reciproce a sotilor se armonizeaza permanent in contextul general al crestinismului, potrivit caruia toti crestinii sunt chemati sa se supuna lui Hristos, unul altuia si chiar necrestinilor – desigur, in masura in care acest lucru este posibil. Pentru Sfantul Ioan Hrisostom, sotii si sotiile trebuie sa se supuna unul altuia in trei domenii specifice: in domeniul educatiei si zidirii spirituale reciproce in relatiile lor intime si in atitudinile lor fata de bunurile comune.

Pe taramul zidirii duhovnicesti, fireste, ne asteptam ca Sfantul sa ne povatuiasca unele ca acestea: „Femeile sa-i faca atenti pe barbatii lor, si barbatii pe sotiile lor” (23) . Si inca: „Rugati-va impreuna in casele voastre si mergeti impreuna la Biserica. Cand va intoarceti acasa, intrebati-va unul pe celalalt despre intelesul celor citite in Biserica si al rugaciunilor rostite acolo” (24). Sfantul Parinte sugereaza chiar ca ar trebui sa existe un fel de „intreceri” intre sot si sotie in privinta sarguintei duhovnicesti:

„Dar si acasa, barbatii trebuie sa auda despre aceste lucruri [indemnuri la virtute] de la femei, si femeile de la barbati. Sa fie un fel de intrecere (hamilla) intre ei in ce priveste straduinta de a castiga intaietate in implinirea legii. Iar cel ce a castigat aceasta intaietate, si si-a indreptat purtarea sa sa-l mustre pe cel care a ramas in urma.”(25)

Sfantul Ioan Gura de Aur ne ofera drept pilda de cuplu care s-a angajat in mod desavarsit intr-o astfel de supunere reciproca pe Avraam si Sara: „Si el o asculta in toate, si ea pe el, la fel”(26). In privinta relatiilor matrimoniale intime, Sfantul Ioan ne imbie invataturile pauline, potrivit carora barbatul si femeia trebuie sa se supuna unul altuia intru totul. Ca stare, le aminteste sotilor urmatoarele:

„N-auzi, oare, pe Pavel spunand ca «barbatul nu este stapan pe trupul sau, ci femeia» [I Corinteni 7, 4], dand aceeasi (koinous) lege la amandoi? Iti mustri cu asprime sotia daca se duce des la biserica, dar tu iti petreci toata ziua la teatru si nu te socotesti vrednic de mustrare! Tii foarte mult la cinstea (sophrosynen) femeii tale, ba faci si lucruri de prisos si depasesti masura, neingaduindu-i sa iasa din casa nici pentru cele neaparat trebuincioase: dar cand e vorba de tine, socotesti ca ti-i ingaduit totul! Dar nu ti-o ingaduie Pavel, care a dat si femeii aceeasi putere (exousian), „Barbatul sa dea femeii cinstea cuvenita [I Corinteni 7, 3]. Ce cinste-i dai tu, cand o insulti in ce are ea mai scump si dai desfranatelor trupul tau, care-i al ei?” (27)

Sau iarasi:

„Trupul barbatului nu mai este al lui ci al femeii lui. Drept aceea, el trebuie sa pastreze intact ceea ce ii apartine ei, fara sa imputineze sau sa degradeze ce este al ei”(28).

Sfantul Ioan Hrisostom le aminteste barbatilor ca legea dumnezeiasca prevede pedepse egale pentu adulter in cazul barbatilor, cat si al femeilor:

„Desi in alte privinte este trebuinta de o autoritate superioara, aici unde este vorba de respectarea castitatii si a sfinteniei casatoriei, barbatul nu are un privilegiu mai mare decat femeia, ci va fi si el pedepsit la fel daca va incalca legile casatoriei” (29) .

In aceeasi omilie, el insista asupra acestui punct al discutiei, diferentiind clar intre legile dumnezeiesti si legile lumesti, sociale:

„Nu-mi spune despre legile necredinciosilor care tarasc la tribunal pe femeia vinovata de adulter sa fie pedepsita, dar care nu cer aceeasi pedeapsa pentru barbatii casatoriti care au pacatuit cu slujitoarele. O sa-ti citesc legea lui Dumnezeu, care este la fel de severa cu femeia, si cu barbatul si care numeste aceasta fapta adulter”(30).

Rezulta limpede ca Sfantul Ioan Gura de Aur respinge cu fermitate „standardele duble” care prevalau in societatea vremii sale, potrivit carora barbatului ii era ingaduit sa comita adulter si sa scape nepedepsit, in timp ce sotia adulterina putea sa fie chiar ucisa. (31)

Asa cum notam si in Capitolul al II-lea, Sfantul Ioan Hrissostom insista asupra proprietatii comune asupra bunurilor agonisite de catre cei doi membri ai unui cuplu afirmand ca sotul nu are nimic in plus fata de sotie. Adresandu-se barbatilor, le spune urmatoarele:

„Mai presus de orice, stramuta din sufletul ei aceasta notiune de «al meu» si «al tau». Daca ea spune «Aceste lucruri sunt ale mele», intreab-o: «Care lucruri sunt ale tale? Iti spun drept ca nu inteleg ce vrei sa spui. In ceea ce ma priveste, eu nu am nimic care sa fie numai al meu. Cum poti tu sa vorbesti despre ce este al tau, cand totul este al tau! [...] Eu sunt al tau. Daca eu nu am nici o putere (exousian) asupra trupului meu, ci tu ai putere asupra lui, cu cat este mai mare puterea pe care o ai asupra agoniselilor mele?»”.( 32)