5. Limitele supunerii sotiilor

Desi in teologia si spiritualitatea hrisostomica barbatul trebuie sa fie animat de dragoste jertfelnica fata de partenera sa de viata si sa i se supuna in felul aratat in cele de mai sus, Sfantul Parinte recunoaste ca, in aceasta lume cazuta in care traim, modelul ideal nu este totdeauna respectat. Dar cum anume le povatuieste el sa se poarte pe femeile ale caror soti sunt necredinciosi? Aduce el oare in discutie limitele supunerii in cazul sotiilor ale caror soti sunt tiranici si care le maltrateaza?

Mai intai, Sfantul Ioan o indeamna pe sotia aflata intr-o asemenea situatie sa incerce sa-l suporte pe sotul ei pe cat ii este ei posibil, incurajand-o sa aiba incredere ca dragostea ei statornica si devotamentul ei fata de el ii vor inmuia acestuia inima in cele din urma. Dupa cum am vazut deja, el avea o incredere deosebita in forta sotiei credincioase de a birui necredinta sotului ei. Le imbie apoi pe sotii sa-si analizeze gandurile si faptele, pentru a fi sigure ca duc intr-adevar o viata de credinciosie deplina, mai degraba decat sa inceapa sa-i invinovateasca pe sotii lor de nesupunere fata de ele sau sa se planga de ei:

„Sa nu cercetam lucrurile care li se cer celorlalti, atunci cand noi suntem vinovati cu privire la ce ni se cere noua insine, pentru ca invinuirea altuia nu ne va absolvi de propria noastra vina. Ingrijeste-te doar de aceasta: cum poti tu sa scapi de vina pe care o porti tu. Caci si Adam a dat vina pe femeie, iar ea pe sarpe, si nu le-a fost de nici un folos acest lucru. Sa nu-mi spui, dar, ce a facut rau barbatul tau, ci sa te ingrijesti cu toata luarea-aminte sa-i arati barbatului tau respectul ce i se cuvine. Pentru ca si eu, atunci cand vorbesc cu el, si-l povatuiesc sa te iubeasca (agapan) si sa aiba grija de tine, ii cer sa faca ce ii este poruncit lui, si nu-l las sa aduca vorba despre legea care a fost randuita femeii. Drept aceea, tu ocupa-te numai de acele lucruri care tin de tine si fii supusa (euenion) barbatului tau.” (46)

Dupa aceea, Sfantul Parinte le aminteste sotiilor ca atunci cand asculta de barbatii lor, chiar daca acestia le nedreptatesc, arata ascultare fata de Dumnezeu. In adevar sotia care-si iubeste staruitor barbatul necredincios v-a dobandi o mare rasplata de la bunul Dumnezeu:

„Caci mai ales aceasta inseamna ca arati ascultare, fata de Dumnezeu: sa nu incalci legea, chiar atunci cand suferi lucruri care sunt impotriva legii. Si de fapt, a iubi pe cel care te iubeste nu e socotit ca cine stie ce. Dar cel ce slujeste pe omul care-l uraste, el este cel care, mai presus de toti ceilalti, este vrednic de laude si cununi. In acelasi fel, dar, adu-ti aminte ca daca barbatul tau iti face sila, si induri aceasta, iti atragi slavite cununi”(47).

Sotiilor pe care sotii lor le lovesc, Sfantul Ioan Hrisostom le da aceleasi povete:

„Daca paganilor care ne lovesc pe obrazul drept trebuie sa le intoarcem celalalt obraz, cu atat mai mult trebuie sa induri purtarea trufasa si aspra (thrasynoment) (48) a barbatului tau. Nu cumva sa intelegi din aceasta ca spun ca e voie sa-ti bati (typtesthai) femeia – sa nu fie! Caci aceasta este cea mai cumplita ofensa (eschate bris), nu numai pentru cea care este lovita, dar si pentru cel care o loveste. Insa chiar daca te-ai insotit cu un asemenea nenorocit, nu te mahni, o, femeie, ci gandeste-te la rasplata care te asteapta pentru aceasta [in ceruri], si la cinstirea [rabdarii tale] in viata de aici.”(49)

Aceasta nu inseamna ca Sfantul Parinte spune, de fapt, ca nu exista nici o limita in privinta supunerii femeii in fata barbatul ei. Pentru el, supunerea sotiei trebuie sa inceteze atunci cand sotul ei o constrange sa comita un act profanator, reprobabil sau imoral:

„Dar ce sa faci, ma intrebi, daca el [barbatul tau] te obliga sa jertfesti idolilor sau sa i te alaturi intr-o fapta imorala, pe motivul ca sunteti casatoriti, si tu refuzi, iar el te paraseste? Lasa-l sa plece; e mai bine sa te desparti de el si sa pui capat casatoriei decat sa incalci dreptatea si cinstea. Tot asa ne povatuieste si Sfantul Pavel: «In astfel de imprejurare, fratele sau sora nu sunt legati» [I Corinteni 7, 15]. Daca el te loveste (pun teroi) in fiecare zi, si daca mereu iti cauta pricina, mai bine sa te desparti de el. [...] Un asemenea barbat e la fel de vinovat de stricarea casatoriei ca si cel care umbla cu desfranatele.”(50)

Intr-una din Omiliile cuprinse in Comentariu la Evanghelia dupa Matei, Sfantul Ioan arata ca legea vetero-testamentara potrivit careia barbatul care-si uraste sotia trebuie sa divorteze de ea a fost intocmita pentru binele acesteia: „Daca legea [veche] ar fi silit pe barbat sa tina in casa pe femeia pe care o uraste, barbatul ar fi ucis-o” (51).

Desigur, in unele privinte, Sfantul Ioan Hrisostom este un idealist, dar in aceasta problema era suficient de realist pentru a recunoaste ca unele casatorii pur si simplu nu sunt randuite de Dumnezeu, desi institutia casatoriei in sine este o Sfanta Taina binecuvantata de El:

„Drept aceea, cand inteleptul zice: «O casa si o avere sunt mostenire de la parinti, iar o femeie inteleapta, este un dar de la Dumnezeu» [Pilde 19, 14], el voieste sa spuna ca Dumnezeu este Cel care a randuit casatoria, iar nu ca El este Cel care uneste pe fiecare barbat cu femeia cu care s-a insotit dupa propria sa voie. Caci pe multi ii vedem ca se insotesc unul cu celalalt spre raul lor, chiar daca le e legiuita casatoria, si aceasta nu poate fi pusa in seama lui Dumnezeu.”(52)

Din aceste spuse ale sale reiese ca Sfantul Parinte admitea divortul, implicatia fiind ca atat sotul, cat si sotia au dreptul sa-l initieze (53).

In privinta limitelor supunerii fata de partenerul lor de viata, Sfantul Ioan Hrisostom le povatuieste pe femei sa adopte si un alt fel de atitudine decat cea de a rabda necazurile acesteia si a suporta sa fie nedreptatita sau lovita. Astfel, el le recomanda sa nu-si iubeasca sotii in mod exagerat si sa nu depinda de ei prea mult, pentru ca dragostea fata de barbatii lor nu trebuie sa inlocuiasca dragostea de Dumnezeu. In acest sens, el le dojeneste cu asprime pe sotiile care plang fara masura atunci cand isi pierd sotii, spunandu-le ca o asemenea comportare demonstreaza ca dragostea si increderea lor fata de acestia este mai puternica decat dragostea de Dumnezeu si increderea lor in El:

„Ascultati aceasta, femeilor, voi toate care va tanguiti, voi toate care atunci cand vine vremea doliului bociti si va jeliti fara astampar: va purtati intocmai ca paganii. [...] Pentru ca acest lucru, ce necredinta mare arata, sa va inchipuiti ca barbatii vostri sau fiii vostri va sunt adevaratii ocrotitori, iar nu Dumnezeu? Sau ganditi cumva ca aceasta nu-L va mania pe Dumnezeu? Caci adesea El chiar din aceasta pricina ii ia de langa voi, ca sa nu fiti asa legate de ei si ca sa va luati nadejdea de la ei. Dumnezeu este gelos pe unele ca acestea si voieste sa fie iubit (phileisthai) mai presus de toate!”(54)

Femeia, spune Sfantul Parinte, „sa caute har de la Dumnezeu, Mantuitorul ei, iar nu de la barbatul ei.”(55)